Zahara, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, un nou atac subtil la adresa actorului

Zahara, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, a atras atenția la ceremonia de absolvire a facultății după ce a ales să folosească doar numele mamei sale.

Zahara, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, un nou atac subtil la adresa actorului

Zahara Jolie-Pitt începe un nou capitol în viața sa și nu doar din punct de vedere profesional. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt a absolvit Spelman College, iar în momentul în care a urcat pe scenă pentru a-și primi diploma, a fost prezentată drept Zahara Marley Jolie, fără numele „Pitt”.

Tânăra, în vârstă de 21 de ani, a obținut o diplomă de licență în Psihologie în cadrul universității din Atlanta. Nu este pentru prima dată când Zahara renunță public la numele tatălui său, de care familia s-a distanțat în ultimii ani.

În 2023, atunci când s-a alăturat organizației Alpha Kappa Alpha, Zahara s-a prezentat tot ca Zahara Marley Jolie.

Într-un videoclip de la ceremonia de inițiere a fraternității, aceasta și-a rostit numele în timp ce dansa și își flutura părul. La acel moment, utilizatorii rețelelor sociale au remarcat că unul dintre frații ei renunțase deja la numele Pitt cu ani înainte. În 2021, publicația Us Weekly scria că Maddox, fiul fostului cuplu, „nu mai folosește Pitt ca nume de familie în documentele care nu sunt oficiale și utilizează în schimb Jolie”.

@ajahh.mariah

AKAs at Spelman College

♬ BACK OUTSIDE (feat. Latto) – Anycia & Latto

Sursa publicației susținea atunci: „Maddox vrea să își schimbe legal numele de familie în Jolie, lucru pe care Angelina a spus că nu îl susține”.

În 2024, și mezina familiei, Vivienne, părea să transmită un mesaj similar în timp ce lucra alături de mama sa la adaptarea pe Broadway a producției „The Outsiders”. La acel moment, numele ei apărea în Playbill drept „Vivienne Jolie”. Între timp, Shiloh a făcut oficială schimbarea și a renunțat legal la numele Pitt chiar în ziua în care a împlinit 18 ani.

Potrivit Entertainment Tonight, adolescenta „și-a angajat singură avocat și a plătit personal toate costurile”.

Angelina Jolie și Brad Pitt au împreună șase copii: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox și Vivienne. Angelina Jolie l-a adoptat pe Maddox din Cambodgia în 2002, iar trei ani mai târziu a adoptat-o pe Zahara. Brad Pitt i-a adoptat legal pe cei doi în decembrie 2005. Actrița l-a adoptat apoi pe Pax din Vietnam, în 2007, când acesta avea doar trei ani. Brad Pitt, în vârstă acum de 62 de ani, l-a adoptat oficial un an mai târziu.

Cei doi actori s-au cunoscut pe platourile filmului „Mr. and Mrs. Smith” și au început relația în 2005, însă s-au căsătorit abia în 2014.

Shiloh s-a născut în 2006, iar gemenii Knox și Vivienne au venit pe lume în 2008. După despărțirea dintre Angelina Jolie și Brad Pitt din 2016, presa internațională a relatat că toți cei șase copii s-au distanțat de actor.

Page Six scria în 2024 că Brad Pitt speră să „reconstruiască” relația cu copiii săi pe măsură ce aceștia cresc și își construiesc propriile vieți. Cu toate acestea, publicația Us Weekly relata vara trecută că starul din „F1” are în continuare o relație „tensionată” cu copiii săi, în ciuda „numeroaselor încercări de reconectare”.

O sursă apropiată actorului a declarat că situația „i-a provocat multă suferință” și că Brad Pitt „poartă o povară emoțională profundă” în ceea ce privește familia sa.

Citește și:
Harry Styles își dorește un copil, după logodna cu Zoë Kravitz. Ce au dezvăluit surse apropiate artistului

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people