Adda a trecut prin aproape doi ani de investigații și incertitudine înainte de a primi diagnosticul corect. Soțul artistei, Cătălin Rizea, a dezvăluit că au cheltuit la spitale.
Adda a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă înainte de a afla ce problemă de sănătate îi provoca stările tot mai îngrijorătoare. După luni întregi de investigații și numeroase consultații fără un răspuns clar, artista a primit, în cele din urmă, diagnosticul de boală Lyme. Soțul ei, Cătălin Rizea, a povestit recent cât de costisitor și epuizant a fost întregul proces.
Cunoscută și apreciată de public de ani buni, Adda a fost mereu deschisă în privința provocărilor din viața sa. Alături de soțul ei, Cătălin Rizea, a participat la emisiuni precum Asia Express și Power Couple, iar fanii au avut ocazia să îi cunoască mai bine dincolo de scenă.
La rândul său, Cătălin Rizea și-a construit o carieră în gastronomie. După parcursul remarcat din Chefi la cuțite, unde a ajuns până în semifinală, acesta face parte în prezent din echipa emisiunii Neatza.
Invitat recent în podcastul Vreau să știu, Rizea a vorbit despre perioada în care soția sa încerca să afle cauza problemelor de sănătate. Potrivit lui, timp de aproape doi ani, cei doi au trecut prin numeroase cabinete medicale și au făcut zeci de investigații, fără ca rezultatele să indice afecțiunea reală.
Cheltuielile au fost impresionante, iar fiecare nou set de analize venea cu speranța că va aduce și răspunsul mult așteptat.
„Noi am avut un an și ceva-doi, în care am cheltuit, doar pe analize de sânge, cred că vreo 15.000 de euro. Când mergeam să își facă iar analizele de sânge, doamnele de acolo spuneau: ‘Mamă, iar dați o grămadă de bani pe analize’. Lor le era milă de banii pe care îi dădeam pe analize. Nu era problema asta, că i-am fi dat, dar nu găseam ce are. Mergeam din boală în boală. Te gândeai și la cele mai nasoale, la un moment dat, dar nu erau. La un moment dat, a dat de un doctor mai inspirat, iar ea tot simțea că e ceva și că o să găsească, la un moment dat, și a ales să facă niște analize pe care nu le făcuse. Am aflat că ea avea boala Lyme, care este cauzată de insectele care se hrănesc cu sânge', a declarat Cătălin Rizea, la podcastul Vreau să știu.
Cei doi formează astăzi unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc și au împreună un băiat, însă povestea lor a început într-un mod neașteptat, în urmă cu aproximativ 12 ani, pe litoralul românesc. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, cântăreața a dezvăluit că l-a întâlnit pe actualul ei soț în timp ce ieșise în oraș cu prietenele sale.
„Acum 12 ani, pe malul mării – eu semi amețită de la 2 pahare de vin și cu fetele la o terasă, m-am trezit cu domnul Cătălin și cu niște crai de la răsărit la masă. Unul dintre crai era amorezat de o prietenă de-a mea. Au zis că stau un pic cu noi ca să vorbească amorezii. Doar un pic, pentru că trebuiau să meargă să se vadă cu alte fete. ‘Bombardieri’ de Chitila – efectiv. Doar că n-au mai plecat. Au rămas cu noi”, a povestit artista.
Foto: Instagram