În relațiile de lungă durată gratitudinea nu apare spontan, ea presupune efort conștient de a observa lucrurile bune înainte ca ele să devină invizibile prin obișnuință.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/07/gratitudine.jpg)
Gratitudinea nu înseamnă să ignori problemele din cuplu sau să îl idealizezi pe partener, ci să observi și să apreciezi ceea ce contribuie pozitiv la relație. Deși multe persoane spun că sunt recunoscătoare pentru partenerul lor, puține exprimă această recunoștință în mod constant. În spatele acestei dificultăți se află adesea mecanisme psihologice subtile, care fac ca gesturile frumoase să fie trecute cu vederea, iar atenția să se concentreze aproape exclusiv pe ceea ce lipsește.
Da, creierul se adaptează la lucrurile bune pe care le primește constant. Sprijinul, afecțiunea sau disponibilitatea partenerului ajung să fie percepute ca fiind normale, nimic deosebit la ele. Acest fenomen numit adaptare hedonică face ca lucrurile pozitive să nu mai producă același impact emoțional. Nu pentru că nu mai au valoare, ci pentru că au devenit familiare.
Adică observi imediat ce nu a făcut partenerul și treci cu vederea toate lucrurile bune pe care le primești în mod constant de la el. Dacă ai impresia că relația ar trebui să fie mereu mai bună, că partenerul ar trebui să comunice mai eficient, să fie mai atent sau mai implicat, este posibil ca standardele tale să umbrească aprecierea pentru ceea ce există deja. Gratitudinea nu apare atunci când totul este perfect. Ea apare atunci când alegi să observi și ceea ce funcționează, chiar dacă există și aspecte care necesită modificări.
Unele persoane evită să își exprime aprecierea deoarece se tem că astfel vor transmite că sunt complet mulțumite și nu mai au nevoie de schimbări, respectarea unor limite, negocieri punctuale. Poți fi recunoscătoare pentru implicarea partenerului și în același timp să îi comunici că ai nevoie de mai multă apropiere emoțională sau de o distribuire mai echilibrată a responsabilităților. Cele două nu se exclud. Atunci când oamenii se simt apreciați, sunt adesea mai deschiși să asculte nevoile celuilalt și mai motivați să contribuie la relație.
Felul în care ne raportăm la recunoștință este influențat și de familia în care am crescut. Părinții tăi considerau că este suficient să își facă datoria, să își îndeplinească responsabilitățile și nu își exprimau niciodată aprecierea unul față de celălalt? Atunci ai învățat că iubirea se demonstrează prin fapte, nu prin cuvinte. În viața de adult această convingere poate face dificilă exprimarea recunoștinței, chiar dacă o simți. Ori presupui că partenerul știe deja cât de mult îl apreciezi și nu este nevoie să o mai spui. Dar oare chiar știe? Și dacă știe, nu ar fi plăcut să o și audă?
Atunci când există conflicte nerezolvate, dezamăgiri repetate, e cu atât mai dificil să observi lucrurile bune. Nu pentru că ele au dispărut, ci pentru că mintea este preocupată să se protejeze și să monitorizeze sursele de suferință. Ca atare atunci recunoștința poate părea artificială sau chiar imposibilă. Și e important ca problemele importante din relație să fie discutate. Gratitudinea nu poate înlocui rezolvarea conflictelor.
Eviți complimentele și recunoștința deoarece crezi că partenerul va depune din ce în ce mai puțin efort. Și că este mai eficient să scoți în evidență greșelile pentru a-l motiva să se schimbe. Doar că oamenii tind să repete mai frecvent comportamentele care sunt observate și apreciate.
… să primești, nu doar să oferi. Nu sună grozav, dar lipsa recunoștinței poate ascunde o dificultate mai profundă, aceea de a accepta că meriți grijă, afecțiune sau sprijin. Dacă ai învățat că trebuie să te descurci singură sau că vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune, gesturile partenerului pot fi minimizate sau respinse. În loc să le primești cu deschidere, le consideri normale, insuficiente sau chiar incomode. În astfel de situații, cultivarea gratitudinii presupune și dezvoltarea capacității de a primi, nu doar de a oferi.
Foto: PR