Celine Dion, fotografie rară alături de cei trei fii ai săi. Mesajul transmis de artistă: „Mă gândesc la mamele din Ucraina”

Celine Dion a distribuit o imagine rară alături de cei trei fii ai săi, în timp ce sărbătoreau Ziua Mamei.

Celine Dion, fotografie rară alături de cei trei fii ai săi. Mesajul transmis de artistă: „Mă gândesc la mamele din Ucraina”

Cu ocazia Zilei Mamei, Celine Dion a postat pe Instagram o fotografie cu toți cei trei băieți ai săi, alături de un mesaj pentru mamele care se confruntă cu greutăți în Ucraina în acest moment. Artista apare complet naturală, alături fiul de cel mare, René-Charles, în vârstă de 21 de ani, și de gemenii Eddy și Nelson, în vârstă de 11 ani.

Celine Dion, imagine de colecție alături de cei trei fii ai săi

Ziua Mamei este una dintre cele mai emoționante sărbători, iar postarea făcută de Celine Dion cu siguranță a întrecut așteptările. Artista a distribuit fanilor o imagine de colecție, dar și rară, împreună cu cei trei băieți ai ei. Aceștia și-au sărbătorit mama acasă, cu o prăjitură în care erau puse patru lumânări. Cântăreața a decis să se afișeze complet naturală, fără urmă de machiaj, iar fanii au apreciat și mai mult încrederea de sine a vedetei.

De asemenea, Celine Dion a transmis și un mesaj emoționant mamelor din Ucraina, care se confruntă cu momente de cotitură, aflate în plin război. Cântăreața a spus că se roagă pentru femeile care își dau ultimul gram de energie pentru copiii lor și le dedică această zi mamelor eroine.

„Mă gândesc la mamele din Ucraina și din întreaga lume care și-au pierdut copiii. Și pentru acele mame care se îngrijorează în mod constant cu privire la modul în care își pot ține copiii în siguranță. Și pentru acele mame care își dedică fiecare gram de energie doar pentru a le oferi copiilor lor strictul necesar al vieții. Aceste mame sunt cu adevărat cele mai curajoase și le dedic această Zi a Mamei tuturor. Ne rugăm ca ele să găsească liniște și confort pentru familiile lor.”, a transmis artista.

Artista și tatăl copiilor au fost căsătoriți 22 de ani

Tatăl băieților, René Angelil, a murit în 2016, după o lungă luptă cu cancerul la gât. De atunci, Celine i-a crescut singură și a făcut față provocărilor de familie, dar și vieții de artist. Ea și René erau căsătoriți de 22 de ani, iar dorul de partenerul ei a urmat-o constant. Artista l-a cunoscut pe René Angélil când avea doar 12 ani, iar el avea 38 de ani. Fratele ei i-a trimis lui René, producător muzical și manager, un demo cu Celine în timp ce cânta, iar relația lor a început când cântăreața avea 19 ani.

Citește și:
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat fiul cel mic și au organizat o petrecere inedită

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people