Ce planuri are Laura Giurcanu cu banii câștigați la Survivor: „Această dorință profundă”

Laura Giurcanu a dezvăluit ce va face cu banii câștigați la Survivor și cum se readaptează la viața obișnuită.

Ce planuri are Laura Giurcanu cu banii câștigați la Survivor: „Această dorință profundă”

Laura Giurcanu s-a întors recent din Republica Dominicană, unde a participat preț de câteva luni la Survivor România.Creatoarea de conținuta luptat alături de colegii săi de echipă cu toate puterile pentru a câștiga și s-a remarcat prin atitudinea pozitivă și spiritul de echipă. Odată ajunsă acasă, Laura Giurcanua vorbit despre experiența Survivor și ce planuri de viitor are.

Laura Giurcanu, despre experiența Survivor

Laura Giurcanu a părăsit competiția înainte ca echipele să fie împărțite, iar Războinicii și Faimoșii au fost amestecați și tranformați în Vulturii și Tigrii. Dacă înainte existau rivalități mari între ei, acum colaborează împreună pentru a câștiga. Laura Giurcanu a oferit detalii despre tensiunile care aveau loc în afara jocurilor și cum s-a înțeles, de fapt, cu colegii ei.

„La Survivor au fost și multe momente frumoase, haioase și relaxante. În timpul liber pe insulă, ne odihneam în hamac, priveam des marea și povesteam cu colegii, în unele seri ne jucam tot felul de jocuri pe care le știa CRBL și făceam plimbări în junglă după cocos. Relațiile dintre noi, în mare parte din timp, erau OK, însă la jocuri, uneori, deveneau mai tensionate, toți dorindu-ne victoria. Zilele de joc erau grele, pentru că se întâmplau într-o căldură arzătoare și devenea cu atât mai greu să lupți și să alergi, iar apoi să îți și încurajezi colegii, când nu prea mai aveai oricum resurse de energie.”, a mărturisit ea pentru viva.ro.

După ce a trăit aventura vieții sale, Laura Giurcanu s-a întors acasă, unde a fost așteptată de familie și prieteni. Întrebată cum se simte și dacă se confruntă cu probleme de sănătate, vedeta a declarat că se simte bine, mai ales că acum nu este nevoită să mânânce zilnic nucă de cocos. Cu toate acestea, încă se află în proces de readaptare la viața obișnuită.

Ce va face Laura Giurcanu cu banii câștigați

Dincolo de experiența câștigată laSurvivor, vedeta a avut și câștiguri materiale. Laura Giurcanu a dezvăluit ce plănuiește să facă cu banii obținuți din emisiune, aceasta având un vis care în curând va deveni realitate. Fosta concurentă a precizat că își dorește un apartament al ei, pe care îl va putea numi cu adevărat „acasă”.

„Am un plan și anul ăsta am să-l duc la capăt, îndeplinindu-mi această dorință foarte profundă. Îmi doresc să îmi iau primul apartament și să-mi construiesc acel acasă.”, a încheiat ea, pentru sursa mai sus citată.

Citește și:
Decizia importantă luată de CRBL după ce a fost eliminat de la Survivor România: „Ne e greu să facem pasul ăsta'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people