Andreea Bălan și Victor Cornea au petrecut câteva zile speciale în Italia, la Lacul Como, acolo unde tenismenul a avut parte de o nouă victorie.
Andreea Bălan și Victor Cornea au parte de câteva zile speciale în Italia, la Como, acolo unde tenismenul a participat la un nou turneu. Artista l-a însoțit la competiție și i-a fost alături în ziua în care acesta a obținut o nouă victorie, iar după meci cei doi au transformat momentul într-o ocazie de a petrece timp împreună.
Cuprins
Andreea Bălan este prezentă în mod constant la turneele soțului ei, încercând să-i fie aproape într-un program dominat de antrenamente și competiții. Artista a explicat că, atunci când îl însoțește, își pune pentru câteva zile propria carieră pe plan secund și se concentrează asupra lui Victor și asupra momentelor petrecute împreună.
„Îl însoțesc pe Victor la turnee. Programul se învârte în jurul antrenamentelor și meciurilor lui. Îmi place să-i fiu alături, să-l susțin și, pentru câteva zile, să mă desprind de cariera mea. Aici, în Como, ne simțim foarte bine. Este un loc special pentru noi, mai ales pentru Victor, pentru că a câștigat acest turneu doi ani la rând.”, a spus ea pe Instagram.
După meci, cei doi au lăsat deoparte atmosfera competitivă și au profitat de frumusețea orașului italian. Andreea Bălan și Victor Cornea au încheiat ziua cu o cină romantică, într-un decor pe măsura vacanței lor în Italia. Victor a împărtășit imagini superbe alături de soția lui, într-un cadru de vis.
Într-un interviu acordat recent, Victor Cornea a vorbit deschis despre acuzațiile care au apărut la adresa soției sale cu privire la faptul că aceasta nu l-ar mai lăsa să joace tenis.
„Andreea este cel mai mare susținător al meu. O face din toată inima și îi mulțumesc foarte mult, o apreciez enorm. Ea este definiția disciplinei, la fel ca mine, iar asta ne ajută foarte mult pe amândoi. Chiar am auzit multe comentarii, că ea nu m-ar lăsa să joc tenis, că din cauza ei am scăzut în clasament. Dar, din contră, ea este cel mai mare susținător al meu și mă bucur foarte mult că o am alături”, a spus Victor Cornea, la Digi Sport.
Jucătorul de tenis a mărturisit în același interviu că nu se gândește deloc la retragere, ba mai mult, își dorește să ajungă cât mai sus în clasament.
Andreea Bălan și-a dorit ca nunta ei cu Victor Cornea să fie una de vis, ceea ce s-a și întâmplat. Pe parcursul întregului eveniment, artista a schimbat patru rochii de mireasă, realizate special de către trei designeri. Fiind obișnuită cu ritmul alert din timpul spectacolelor sale, în care se schimbă foarte des, pentru Andreea Bălan nu a fost deloc o provocare să aibă patru rochii de mireasă la nunta ei.
În ceea ce privește prima rochie de mireasă purtată de Andreea Bălan, aceasta a avut o trenă spectaculoasă de 4 metri și a fost creată de Oui-Da Fée. Cântăreața a realizat ședința foto în ea și a îmbrăcat-o pentru cununia religioasă. Ulterior, vedeta s-a schimbat într-o rochie pentru momentul valsului, semnată Bellara. Această ținută i-a permis să danseze în voie. La artificii, Andreea Bălan a optat pentru o rochie scurtă creată de către ESA Bridal. La final, la momentul tortului, artista a preferat o altă rochie scurtă, semnată tot de Bellara.
Foto: Instagram