Prințul Harry a scris un volum de memorii în secret. Tot ce știm despre controversata carte

Prințul Harry a scris în secret, în ultimul an, un volum de memorii care va fi predat editurii Penguin Random House în octombrie și va fi publicat anul viitor.

Prințul Harry a scris un volum de memorii în secret. Tot ce știm despre controversata carte

Prințul Harry a scris deja ceea ce se așteaptă să fie cea mai așteptată carte a deceniului: un volum de memorii despre viața sa în interiorul familiei regale, dar și despre despărțirea dramatică de aceasta. Volumul, anunță jurnaliștii de la Page Six, va apărea la editura Penguin Random House.

Surse din apropierea autorului au dezvăluit către felurite publicații faptul că Prințul Harry a scris volumul cu ajutorul scriitorului J.R. Moehringer, câștigător al premiului Pulitzer și cunoscut pentru ajutorul similar pe care l-a acordat altor figuri celebre, precum jucătorul de tenis Andre Agassi sau Phil Knight, fondatorul Nike. Autobiografia scriitorului, The Tender Bar, va fi ecranizată de George Clooney.

Manuscrisul volumului lui Harry ar fi trebuit predat către editură în luna august anul acesta, dar se pare că prințul a amânat deadline-ul, astfel încât prima variantă, care este aproape integral scrisă, va fi predată editurii în luna octombrie.

După anunțul că prințul Harry a scris o carte, acesta a și oferit publicului o declarație oficială: „Scriu asta nu ca prințul care m-am născut, ci ca bărbatul care am devenit. Am purtat multe pălării de-a lungul anilor, atât la propriu, cât și la figurat, și speranța mea este că faptul de a-mi spune povestea, cu urcușurile și coborâșurile ei, cu greșelile și cu lecțiile învățate, poate să arate că, indiferent de unde venim, avem mai multe lucruri în comun decât am crede (…). Sunt foarte recunoscător pentru șansa de a împărtăși ce am învățat pe parcursul vieții mele de până acum și sunt încântat de ideea că oamenii vor citi o poveste a vieții mele la prima mână, care este corectă și pe deplin adevărată.”

Un fragment din partea editurii, obținut tot de Page Six, spune: „Într-un volum de memorii intim și scris din inimă de unul dintre cele mai fascinante și influente personaje publice ale vremurilor noastre, Prințul Harry va împărtăși, pentru prima dată, povestea clară a experiențelor, aventurilor, pierderilor sale și lecțiile de viață care l-au format.”

Tot editura scrie că volumul va acoperi „o viață în fața publicului, din copilărie până în prezent, incluzând dedicarea sa pentru a servi populația, serviciul militar care l-a dus de două ori pe linia frontului în Afganistan, dar și bucuria pe care a găsit-o în viața ca tată și soț”.

Nu se cunosc încă cifrele negociate, dar editura anunță că prințul Harry a scris cartea nu din rațiuni comerciale, ci că acesta va dona profiturile unei organizații caritabile. Cartea va fi lansată și în format audio. Presa britanică speculează deja că volumul va face valuri, mai ales dacă va aborda subiecte precum decizia lui Harry și a lui Meghan Markle de a părăsi familia regală, sau felul în care Palatul a gestionat moartea Prințesei Diana.

Alte surse au declarat către presă că Prințul Charles nu știa că Prințul Harry a scris cartea, și că acesta ar fi aflat doar la publicarea știrilor despre subiect. O sursă din apropierea lui Charles a declarat că acesta a fost „surprins” la aflarea veștii.

Se crede, însă, că Regina Elisabeta a II-a a fost informată despre faptul că Prințul Harry a scris cartea, însă un purtător de cuvânt al acestuia a declarat că Prințul nu se aștepta să obțină o aprobare pentru acest proiect din partea familiei regale. Tot acesta a declarat că Harry a vorbit „foarte recent” cu familia sa despre intențiile lui.

Citește și:
Nadia Comăneci, video special la 45 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video