Orlando Bloom vorbește despre scenele de sex filmate alături de Cara Delevigne

Orlando Bloom și Cara Delevigne sunt protagoniștii unui nou serial, „Carnival Row”, iar scenele dintre cei doi sunt cu adevărat fierbinți.

Orlando Bloom vorbește despre scenele de sex filmate alături de Cara Delevigne

Într-un interviu acordat celor de la MailOnline, actorul în vârstă de 42 de ani a oferit detalii cu privire la scenele extrem de senzuale pe care le-a filmat alături de Cara Delevigne: Este destul de ciudat, sunt o mulțime de oameni care se uită la tine în timp ce trebuie să pretinzi că faci sex, același lucru se aplică și în cazul scenelor violente. Nu cred că sunt neapărat nejustificate, face parte din întreg show-ul, ceea ce este bine.'

Aducând vorba și despre personajul său, detectivul Rycroft Philostrate, el a spus că: Am văzut show-ul, sunt încântat să îmi văd prietenii și familia aici. Show-ul va debuta cu primul sezon pe data de 30 august. Este plăcut să vorbesc despre ceva în care chiar cred, despre un proiect care ilustrează fantezia care se află în zilele noastre, o poveste socială despre refugiați, sexualitate și abuz de putere. Totul se datorează producătorului nostru, Travis Beacham, care a avut această idee genială în urmă cu 20 de ani și abia acum devine realitate.'

De asemenea, și Cara Delevigne a făcut declarații despre noul serial în care joacă: Să fiu sinceră, totul se datorează echipei și a tuturor celor care lucrează. Contează pasiunea și devotamentul pentru fiecare detaliu. Am încercat să văd greșelile din această lume și nu poți. Știu că oamenii nu le pot vedea, însă ele chiar sunt acolo.'

Actrița a ținut să vorbească și despre felul în care se înțelege cu Orlando: Orlando este un actor incredibil și a fost minunat să lucrez cu o persoană care are atât de multă pasiune să facă lucrurile așa cum trebuie și să fie diferit.' Cara Delevigne a vorbit și despre personajul pe care îl interpretează, Vignette Stonemoss: Pentru mine, partea psihică a fost destul de grea, dar a fost o provocare interesantă. Întreaga ei viață este o adevărată provocare. Cum pierzi mai multe persoane și situația devine din ce în ce mai grea, cu atât oamenii reușesc să o gestioneze mult mai bine, iar pentru ea încă mai există speranță. Foarte multe persoane cresc având totul la îndemână și își pierd speranța destul de repede.'

Cara Delevigne a devenit faimoasă defilând pe marile podiumuri, însă de ceva timp și-a descoperit și calitățile de actriță. Ea a vorbit și despre revenirea la cariera de model:Să mă întorc? Dar niciodată nu am părăsit acea zonă. Nu cred că trebuie să alegi un singur domeniu, mai ales dacă ești o persoană creativă. Există multe feluri prin care te poți exprima. Nu cred că trebuie să faci doar un anumit lucru.'

Întreaga acțiune din noul serial în care joacă Orlando Bloom și Cara Delevigne se petrece în epoca victoriană, într-o lume mistică și plină de creaturi mitice și care a fost invadată de oameni. Totul începe în momentul în care Rycroft Philostrate (Orlando Bloom) pătrunde în această lume fantastică, iar Vignette Stonemoss se duce să îl cunoască. Ea va fi capturată, devenind astfel o refugiată în toată această lume, fiind clar faptul că o creatură precum este ea nu e bine primită în această lume, începând astfel o luptă dintre ființe umane și creaturi mistice.

Noua producție a celor de la Amazon Prime Video va avea premiera pe 30 august.

Citește și:
Nunta lui Katy Perry cu Orlando Bloom va avea loc mai curând decât se credea

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people