Momente pline de emoție pentru Tily Niculae. Ce a dezvăluit actrița despre fiica ei, Sofia: „Au venit oboseala, stresul, nesiguranța și epuizarea”

Tily Niculae a dezvăluit pe rețelele de socializare că are mai emoții pentru fiica ei, Sofia.

După aproape două decenii împreună, Tily Niculae și Dragoș Popescu și-au spus adio oficial. Cei doi au început relația acum aproape 20 de ani, iar în 2011 și-au unit destinele prin căsătorie. În timpul celor 15 ani de mariaj, au construit o familie frumoasă și au crescut doi copii, însă, recent, drumurile lor au luat direcții separate.

Tily Niculae, declarații emoționante despre fiica ei, Sofia

Tily Niculae a dezvăluit pe rețelele de socializare că are mai emoții pentru fiica ei, Sofia, care va susține zilele acestea examenul de Evaluare Națională.

„Parcă nici când m-am dus să nasc nu am trăit senzațiile astea, ori e un transfer de emoții nu de la mine către ea, ci de la ea către mine. De-abia aștept să treacă săptămâna viitoare (…) Eu am îmbătrânit zece ani anul acesta și pe emoțional cred că încep să îmi pierd vocea. Este ireal”, a spus Tily Niculae, pe Instagram.

Ulterior, actrița a transmis un mesaj lung în care a vorbit despre fiica ei și despre modul în care a ales să o îndrume în anii de școală, mai ales că Sofia a trecut prin momente dificile după ce la 12 ani a suferit un AVC.

„De când ai pășit pentru prima dată într-o sală de clasă, nu ai auzit din partea mea discursuri despre note, comparații sau întrebări de genul: ‘De ce ceilalți pot și tu nu?’. Nu ai fost măsurată în medii, calificative sau premii. Îmi amintesc și acum ziua în care, în clasa a VII-a, ai primit prima notă mică. Ți-am spus atunci că este doar o notă. Nimic mai mult. Nu spune cine ești, cât valorezi sau cât de departe vei ajunge.

Ai schimbat cinci meditatori și te-am lăsat să îți găsești singură ritmul. Am ales să te responsabilizez, să te învăț să fii conștientă de propriul efort, de propriile limite și, mai ales, de puterea pe care o ai de a le depăși. Nu m-au interesat coroanele, premiile sau aplauzele, chiar dacă la finalul clasei a VIII-a ai încheiat cu media 9,76 și cu Premiul I. M-a interesat să înțelegi că, dincolo de presiunea școlii, a mediului, a colegilor, a comparațiilor și a comentariilor, valoarea ta nu este stabilită de nimeni altcineva. Tu ești cea care își definește propria valoare și propriul drum în viață”, a povestit Tily pe social media.

Actrița a ținut să îi transmită fiicei sale un mesaj de susținere, subliniind faptul că rezultatele unui examen nu reflectă adevăratul caracter al unei persoane.

„Până acum trei luni, am avut sentimentul liniștitor că tot ceea ce am sădit în tine a prins rădăcini. Apoi au venit oboseala, stresul, nesiguranța și epuizarea. Te-am văzut luptând cu propriile gânduri, cu teama de a nu dezamăgi, cu presiunea unui examen căruia i s-a dat, poate, prea multă putere.

Dar vreau să îți amintești ceva esențial.

Acest examen nu vorbește despre valoarea ta. Nu măsoară caracterul tău, bunătatea ta, sensibilitatea ta, inteligența ta emoțională, puterea ta interioară sau omul minunat care devii, puțin câte puțin, în fiecare zi. Acest examen este doar despre niște materii studiate, despre atenție, răbdare și capacitatea de a reda ceea ce ai învățat într-un anumit moment.

Indiferent de rezultat, copila mea, îmi doresc să îți amintești altceva din acest an. Să îți amintești cum te-ai simțit lângă mine și cu mine. Să îți amintești că, în fiecare zi, privirea mea se lumina atunci când intrai pe ușă bine și sănătoasă. Să îți amintești că, înainte de orice notă, orice clasament sau orice admitere, pentru mine ai fost și vei rămâne copilul pe care îl iubesc fără condiții, fără așteptări și fără măsură”, a spus actrița.

Tily Niculae le-a dat și un sfat părinților care trec prin aceleași emoții ca și ea.

„Iar vouă, părinților, vă spun atât: în seara aceasta strângeți-vă copiii în brațe mai mult decât oricând. Oferiți-le siguranță, liniște și încredere. Spuneți-le că sunt iubiți, că sunt suficienți și că, indiferent de ceea ce va scrie pe o foaie de examen, acasă îi așteaptă aceleași brațe deschise și aceeași iubire neclintită.

Copiii noștri au nevoie astăzi mai puțin de presiune și mai mult de rădăcini care să îi țină în picioare și de aripi care să îi ajute să zboare”, a conchis ea.

Care este acum relația dintre Tily Niculae și fostul ei soț

Într-un interviu acordat recent, Tily Niculae a vorbit deschis despre fostul ei soț, dezvăluind că acesta este foarte implicat în viața celor doi copii pe care îi au.

„Tatăl lor este implicat în fiecare zi în viața lor, de dimineață până seara. De dimineață astăzi chiar eu am uitat să pun ceasul să sune și Dragoș a văzut că la ora 7.30 eu nu am răspuns și s-a prins. Și la ora 8 era deja înființat acasă. A venit, l-a dus pe Radu la grădiniță și m-a ajutat foarte, foarte mult. O ia pe Sofia de la meditații atunci când poate, pleacă cu ei în zile diferite, nu știu, mare, munte, mă rog, n-a fost cazul de când am anunțat eu la mare, dar la munte cu siguranță. Chiar acum o să plece, la sfârșitul lunii, împreună la schi, face cumpărături pentru copii și mă întreabă mereu ce le lipsește și așa mai departe. Sună noaptea pe videocall, să le spună copiilor noapte bună, mă ajută, nu știu, dacă este nevoie de ceva, dar nu prea e el genul handyman…

Astăzi s-a stricat becul de la baie, l-am anunțat, dar l-am anunțat mai mult ca să facem cumva mișto unul de altul, că n-a schimbat niciodată un bec în casă. Stă cu copiii când eu sunt la copiii mei la școală și le predau. Și mă așteaptă până vin de la școală. Da, le cumpără de mâncare. După 19 ani, știe clar de ce nu este mâncarea gătită, că se prinde că n-am avut timp și cumva comandă el. Și le comandă copiilor, de exemplu cum a fost în ultima perioadă, ciorbițe pentru două zile, ca să nu mai am eu stres. Da, vine cu croissantul în continuare, că, vorba aia, mă mai contez și eu. Deci chiar ne ajută. Ne ajută”, a povestit actrița pentru VIVA.ro.

Tily Niculae a mărturisit că nu se gândește serios la o nouă relație după divorț și acesta a fost motivul care a dus la separarea de fostul soț

„Să știi că toate relațiile din viața mea au venit exact când nu mă așteptam, adică nu le căutam, știi? Cu siguranță n-am făcut nici pasul acesta către separarea mea de tatăl copiilor pentru altcineva. Adică nu acesta a fost motivul. Un motiv pe care, de altfel, n-am să-l spun niciodată, pentru că ține de intimitatea noastră. Dar… Eu sunt, cum să spun eu, nu caut, dar eu sunt convinsă că ce e al meu e pus deoparte. Este totul OK”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Citește și:
Ce crede, de fapt, Răzvan Fodor, despre faptul că soția lui, Irina, este prezentatoarea „Asia Express' și „Chefi la cuțite': „Când a plecat ea…'

foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people