Mario Fresh și Miruna Gavrilă par să se bucure din plin de povestea lor de dragoste. De această dată, partenera artistului a publicat un videoclip tandru cu cei doi, însoțit de un mesaj amuzant care a atras imediat atenția fanilor.
Mario Fresh și Miruna Gavrilă par mai îndrăgostiți ca niciodată. Cei doi au împărtășit un nou moment din viața lor de cuplu, iar mesajul postat de iubita artistului a atras imediat atenția fanilor.
Cuprins
Mario Fresh și Miruna Gavrilă continuă să își trăiască povestea de dragoste departe de controverse și nu ratează ocazia de a le arăta urmăritorilor mici fragmente din viața lor de zi cu zi.
De această dată, Miruna Gavrilă a publicat pe Instagram un videoclip în care apare alături de artist într-o ipostază relaxată și plină de afecțiune. Cei doi se îmbrățișează, zâmbesc și par să se bucure din plin de timpul petrecut împreună. Filmarea surprinde atmosfera jucăușă dintre ei și confirmă că relația lor traversează o perioadă foarte frumoasă.
Pe lângă imaginile tandre, urmăritorii au remarcat și descrierea amuzantă pe care Miruna a ales să o publice alături de videoclip.
„Suntem de atât de mult timp împreună, încât am ajuns să semănăm ca frații”, a scris partenera lui Mario Fresh.
Mario Fresh a fost mai sincer ca niciodată și a vorbit cu deschidere despre viața lui amoroasă. Artistul consideră că la momentul actual este foarte împlinit pe toate planurile. După ce s-a separat de Alexia Eram, alături de care a avut o relație de lungă durată, cântărețul nu și-a pierdut speranța că își va reface viața sentimentală.
„De mic am stat în relație și cumva sunt obișnuit să am pe cineva lângă mine, să îmi împart viața cu cineva și să iubesc. Nu cred că aș putea să trăiesc foarte mult fără o persoană care să mă iubească lângă mine și care să îmi aibă grija. Momentan sunt foarte bine cum sunt acum și sunt foarte fericit. Cu siguranță am noroc în dragoste”, a spus Mario Fresh în emisiunea „Furnicuțele” de la Antena 1.
Când a avut ocazia să vorbească despre iubita lui, Miruna Gavrilă, Mario Fresh a avut o mulțime de cuvinte de laudă la adresa ei. Artistul o consideră o femeie extrem de inteligentă și puternică, iar în preajma ei se simte relaxat.
„Iubita mea este superbă. Este o femeie foarte inteligentă, foarte capabilă. E o femeie care îmi demonstrează zilnic că e mai puternică de multe ori decât mine. E foarte atentă și mă face să mă simt relaxat. Sunt un om relaxat lângă ea.”
Mario Fresh a fost surprins de apariția iubitei sale, Miruna Gavrilă, în platoul emisiunii. Tânăra, care a terminat Facultatea de Medicină și în prezent este medic stomatolog generalist, a povestit cum s-au cunoscut, de fapt, cei doi. Ea a recunoscut că lucrurile s-au întâmplat rapid în cazul relației lor, însă amândoi s-au bucurat de tot ceea ce au simțit.
„Ne-am cunoscut printr-o prietenă comună. Cumva ea ne-a adus în același loc. Ne-am mișcat destul de repede cu totul. De prima dată când ne-am întâlnit era de parcă ne cunoșteam de foarte mult timp. A fost totul foarte natural”, a mărturisit Miruna Gavrilă.
Foto: Instagram