Michelle Obama dezvăluie secretul căsniciei sale cu Barack Obama: „Oricât de grele au fost lucrurile…”

Michelle Obama a vorbit deschis despre mariajul cu Barack Obama și despre modul în care au reușit să depășească împreună provocările apărute de-a lungul anilor.

Michelle Obama dezvăluie secretul căsniciei sale cu Barack Obama: "Oricât de grele au fost lucrurile..."

Michelle Obama a vorbit deschis despre relația cu Barack Obama și despre motivele pentru care mariajul lor a rezistat în ciuda provocărilor apărute de-a lungul timpului. Într-un interviu recent, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite a mărturisit că unul dintre cele mai importante aspecte ale relației lor este faptul că se completează reciproc și că au învățat să se susțină în fiecare etapă a vieții.

Michelle Obama, în vârstă de 62 de ani, a explicat într-un interviu oferit publicației People că este posibil ca viața ei să fi arătat cu totul diferit dacă nu l-ar fi întâlnit pe Barack Obama.

„Cred că aș fi fost genul de persoană care ar fi rămas mai mult în zona de confort. Uneori, când ai crescut într-un mediu atât de stabil, îți este teamă să părăsești acea siguranță și acel confort. Cred că aș fi putut ajunge așa”.

Michelle a povestit că fostul președinte al Statelor Unite, în vârstă de 64 de ani, a fost cel care a încurajat-o să își asume riscuri și să privească dincolo de traseul profesional pe care și-l imaginase inițial.

„M-a făcut să privesc mult mai departe de posibilitățile pe care mi le oferea diploma mea în Drept de la Harvard, dincolo de cariera de avocat. Mi-a dat curaj, a fost ancora mea. Îmi spunea: „Eu sunt aici pentru tine.” Oricât de grele au fost lucrurile, cu toate suișurile și coborâșurile, el a fost mereu alături de mine. Îmi spune: „Încearcă lucruri noi. Ai curaj.” Pot face multe dintre aceste lucruri pentru că știu că, dacă alunec, cad sau mă împiedic, el mă va prinde”.

Barack Obama, declarații oneste despre mariajul cu Michelle

Și Barack Obama a vorbit despre relația lor în cadrul aceluiași material publicat de People, spunând că Michelle este persoana care i-a oferit echilibru de-a lungul anilor.

„Era o femeie cu totul specială, cu integritate, caracter, inteligență și valori care aveau să mă facă un om mai bun. Simplul fapt că eram alături de ea mă făcea mai bun. Și încă mă face”.

Fostul președinte a glumit și pe seama dinamicii căsniciei lor, recunoscând că el consideră că a avut mai mult de câștigat din această relație.

„Sunt convins că eu am câștigat mai mult din această căsnicie decât ea. Pentru mine a funcționat extraordinar de bine. Pentru ea, probabil că lucrurile au fost ceva mai complicate”, a spus acesta.

Barack Obama a subliniat, de asemenea, că Michelle a avut un rol esențial în educația fiicelor lor, Malia și Sasha, oferindu-le „o fundație solidă care avea să le fie de folos pe termen lung”.

În prezent, cei doi trec printr-o nouă etapă a vieții, după ce fiicele lor au devenit independente și au plecat de acasă.

În luna martie, în podcastul IMO, Michelle Obama a vorbit despre această schimbare și despre felul în care s-a transformat relația lor.

„Copiii noștri sunt mari. Au plecat. Ne uităm unul la celălalt și spunem: „Hei, îmi amintesc de tine.” Acum nu mai sunt supărată pe nimic. Nu mai am nevoie să faci ceva pentru mine”.

Autoarea a explicat că atât ea, cât și Barack încearcă acum să descopere ce își doresc fiecare pentru sine în această nouă etapă a vieții, pe care a descris-o drept „o misiune cu totul nouă”.

Tot Michelle Obama a dezvăluit, în luna ianuarie, în podcastul Call Her Daddy, că ea și Barack Obama au apelat de-a lungul anilor la terapie de cuplu pentru a-și consolida relația.

„Cred în importanța acestor conversații cu oameni obiectivi, care te ajută să înțelegi mai bine lucrurile, iar aceasta este o muncă permanentă. Am învățat că nu îl pot controla pe el, la fel cum nici el nu mă poate controla pe mine. Așa că eu îmi fac partea mea de muncă, el și-o face pe a lui, iar apoi ne întâlnim ca doi oameni întregi”.

Citește și:
Reese Witherspoon și-a făcut debutul pe covorul roșu alături de partenerul ei, Oliver Haarmann

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people