Mesajul emoționant transmis de Regina Elisabeta a II-a cu ocazia împlinirii a 95 de ani

Regina Elisabeta a II-a a transmis cu ocazia împlinirii a 95 de ani un mesaj plin de emoție, fiind de altfel și primul mesaj după moartea soțului ei.

Mesajul emoționant transmis de Regina Elisabeta a II-a cu ocazia împlinirii a 95 de ani

Regina Elisabeta a II-a a împlinit astăzi 95 de ani. Este prima aniversare pe care o petrece, în peste șapte decenii, fără soțul său, Prințul Philip, care s-a stins din viață la vârsta de 99 de ani și care a fost înmormântat sâmbătă, pe 17 aprilie, în cadrul unei ceremonii restrânse, la care au participat doar cele mai apropiate persoane, pentru a respecta restricțiile impuse de pandemie.

Cu ocazia împlinirii a 95 de ani, Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj emoționant prin care le mulțumește tuturor pentru urări. Aceasta a menționat că s-a arătat profund impresionată de susținerea primită după moartea soțului ei. „Am primit, cu ocazia împlinirii a 95 de ani, numeroase urări de bine, pe care le apreciez foarte mult. În timp ce ne aflăm într-o perioadă de mare tristețe, a fost un sprijin pentru noi toți să vedem și să ascultăm omagiile aduse soțului meu, de la cei din Regatul Unit, Commonwealth și din întreaga lume. Familia mea şi cu mine am dori să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul şi bunătatea pe care ni le-aţi arătat în ultimele zile. Am fost profund emoţionaţi şi continuăm să ne amintim că Philip a avut un impact extraordinar pentru nenumărate persoane de-a lungul vieţii sale”, se arată în mesajul Reginei Elisabeta a II-a, transmis de către Palatul Buckingham.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de The Royal Family (@theroyalfamily)

Regina Elisabeta va rămâne la Castelul Windsor în perioada doliului regal după moartea Ducelui de Edinburgh. În acest an, Regina Elisabeta nu a mai lansat, cum era obiceiul, un nou portret oficial.

Aniversarea de 95 de ani a Reginei Elisabeta a II-a are loc în timpul perioadei oficiale de două săptămâni de doliu – doliul național a încetat duminică, 18 aprilie, însă Regina nu va reveni la îndatoririle sale obișnuite până joi, deși în acest timp s-a mai ocupat de angajamentele urgente. Primul angajament public pe care Regina Elisabeta îl are programat în agendă va avea loc pe data de 11 mai, atunci când aceasta, însoțită de Prințul Charles, va participa la o ședință a Parlamentului.

Conform tradiției, Regina Elisabeta este sărbătorită în mod oficial în a doua sâmbătă din luna iunie, printr-o paradă militară în centrul Londrei la care participă sute de militari și zeci de mii de cetățeni britanici.

Recent, a fost dezvăluit faptul că tradiționala paradă militară organizată în fiecare an pentru a celebra ziua de naștere a Reginei Elisabeta a II-a a fost anulată. Este al doilea an consecutiv în care această paradă, cunoscută și sub numele de Trooping the Colour, nu se desfășoară. Motivul pentru care parada a fost anulată îl reprezintă pandemia.

Citește și:
Primul mesaj transmis de Prințul William, după funeraliile bunicului său, Prințul Philip

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video