Lora, dezvăluiri despre problemele cu care s-a confruntat în copilărie: „Mă durea sufletul”

Lora a vorbit deschis despre problemele cu care s-a confruntat în copilărie.

Lora, dezvăluiri despre problemele cu care s-a confruntat în copilărie: "Mă durea sufletul"

Lora este una dintre cele mai îndrăgite vedete din România și mereu sinceră cu fanii, dezvăluindu-le constant atât momentele plăcute din viața ei, cât și cele mai puțin plăcute.

De-a lungul timpului, artista le-a vorbit despre problemele din viața personală, despre intervențiile chirurgicale la care a apelat, dar și despre modul în care reușește să se mențină în formă.

Lora a fost invitată zilele trecute în emisiunea lui Cătălin Măruță, unde a interpretat cea mai recentă piesă a sa și a povestit și despre cum era poreclită în copilărie și cât de mult suferea de pe urma cuvintelor neplăcute care îi erau adresate.

„Aveam poreclă în copilărie, îmi ziceau Cocostârca, mă durea sufletul pentru că se spunea cu răutate, cu intenție, pe mine intenția mă rănea cel mai mult. Eu nu eram înaltă, eu am o înălțime de 1,68 m, dar la bunici, pentru că purtam pantaloni de blugi scurți și eram cu picioarele la vedere, am primit această poreclă”, a mărturisit Lora în cadrul emisiunii.

Artista a vorbit deschis și despre mesajele răutăcioase pe care le primește pe rețelele de socializare.

„Oamenii care au anumite tensiuni, acesta este primul instinct, când dai nas în nas cu o persoană faină, să jignești. Este o eliberare de energie pentru ei, nu trebuie să lăsăm sa ne fure din energie. Cel mai mare hate pe care îl primesc este de la mămici. Un mare hate mi l-al luat acum, recent, eram în casă, eram în pantaloni scurți, am făcut un dans, iar o mămică m-a făcut jegoasă, grasă, că nu mi-e rușine să arăt așa.”, a mărturisit Lora.

Lora și Ionuț Ghenu au amânat din nou nunta

Lora și Ionuț Ghenu și-au încântat fanii când au anunțat că urmează să își unească destinele. Artista a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, însă planurile de nuntă par să stea în repaus. Cei doi și-au amânat, din nou, nunta, cântăreața susținând că au avut motive întemeiate.

Fosta prezentatoare de la „Vorbește Lumea” a declarat că momentan nu își fac griji cu planurile de nuntă deoarece nu au stabilit o dată exactă. Cum ultimele evenimente au dat peste cap întreaga lume, Lora și Ionuș Ghenu au decis să mai amâne nunta pentru o perioadă când lucrurile se vor așeza mai bine.

„Nunta? Nu știm când anume va fi! Am amânat-o iar. Nu vreau să mă mărit în anul războiului. A fost pandemia, acum e războiul, tot timpul intervine câte ceva în viața asta. Nu mai știi ce să crezi și ce planuri să-ți mai faci în lumea asta plină de surprize! Mai așteptăm, avem răbdare”, a declarat Lora, pentru Click!

Citește și:
Anca Serea, detalii inedite despre relația cu Adrian Sînă. Cum se înțeleg cei doi, după 11 ani de când sunt împreună

FOTO: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people