Cu ce probleme se confruntă Oana Moșneagu și Vlad Gherman în apartamentul pe care l-au cumpărat: „Am dărâmat tot ce se putea”

Oana Moșneagu și Vlad Gherma au făcut un pas important în relația lor de cuplu și și-au achiziționat un apartament cu grădină. Cei doi se află în proces de renovare și amenajare.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman le-au dezvăluit recent fanilor de pe rețelele de socializare că și-au achiziționat propriul lor apartament. Pentru moment, locuința lor se află în stadiul de amenajare și se vor muta abia peste câteva luni. Însă, actrița și actorul își vor ține la curent fanii cu fiecare etapă din acest nou capitol din viața lor.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman, probleme la apartamentul proaspăt achiziționat

Pe rețelele de socializare, Vlad Gherman a publicat un video prin care arată cum au început el și soția lui, Oana Moșneagu, să refacă părți considerabile din apartamentul achiziționat recent, care se află într-un complet rezidențial nou din București. După decopertarea pereților, au descoperit numeroase nereguli, inclusiv la nivelul instalațiilor. 

„DECOPERTATUL APARTAMENTULUI Așa e, am luat apartamentul cu finisajele puse pentru că… nu exista altă variantă oricum. Că îți plăceau, că nu, ei tot le puneau. Oana și cu mine ne-am dorit să facem din această primă casă a noastră una de care să ne bucurăm ani buni și nu am vrut să avem nici măcar o cameră neamenajată așa cum visam noi. Prin urmare… am dărâmat tot ce se putea și mare ne-a fost mirarea când am văzut atâtea nereguli pe metru pătrat. Știm, nu există apartamentul perfect nici pe departe, există vicii ascunse peste tot dar… în pungă zidit în perete? Serios? Trecând (cu greu) peste acest aspect vreau să mărturisesc că a fost pentru prima dată când am interpretat rolul de meșter în viața reală și… mi-a plăcut. Am avut prieteni aproape care m-au ajutat și am avut motivația apartamentului nostru pe care abia așteptăm să îl terminăm. Mai e mult până departe. Vă ținem la curent.”

Vlad Gherman, despre noul capitol alături de soția lui

Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt entuziasmați și bucuroși de noua etapă pe care o încep odată cu achiziționarea unei proprietăți. Cei doi au optat pentru un apartament la parter care dispune și de o mică grădină. 

„Este un sentiment minunat, mai ales că este prima noastră locuință cumpărată împreună și un pas foarte important în relația noastră. De fapt, nu este chiar o casă, ci un apartament la parter, cu o grădină mică, care ne-a cucerit din prima”, a spus Vlad Gherman pentru Spynews.ro.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt în plin proces de renovare și amenajare si speră ca până în primăvară să se mute oficial în apartamentul lor. 

„Abia acum începem procesul de amenajare și sperăm să ne mutăm până în primăvară. Ne dorim să transformăm acest loc în „acasă”, un spațiu care să ne reprezinte pe amândoi. Este un vis pentru care am muncit și pe care ne bucurăm enorm că îl putem trăi împreună!”, a mai adăugat actorul.

Citește și:
Bogdan Vlădău, despre relația cu fiica lui, Katia, după divorțul de Gina Chirilă: „Ca părinte, ai impresia că tu îl înveți pe copil, dar…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people