Dana Rogoz, imagini adorabile cu cei doi copii. În ce s-au costumat Vlad și Lia: „Sunt amândoi cam… dulci”

Dana Rogoz a publicat mai multe imagini simpatice cu cei doi copii ai ei, Vlad și Lia, care s-au costumat adorabil de Halloween.

Dana Rogoz s-a ocupat îndeaproape de costumațiile de Halloween din acest an pentru cei doi copii ai ei. Vlad și Lia au ales în ce anume să se costumeze, iar aparițiile lor adorabile au cucerit pe toată lumea.

Dana Rogoz, fotografii cu cei doi copii, Vlad și Lia

Dana Rogoz a povestit că Vlad și Lia și-au dorit să se costumeze în bomboane mentolate colorate, așa că s-a pus pe treabă și s-a apucat să taie cartoane și să taie materialele, astfel încât să iasă vestimentațiile dorite. Ceea ce s-a întâmplat în final, iar rezultatul este de-a dreptul adorabil. 

„Halloween 2026. După lungi căutări și discuții, asta și-au dorit să poarte anul acesta, așa că m-am pus pe decupat, lipit și umflat baloane. M-aș bucura dacă, atunci când vor fi mari, își vor aminti cum arăta casa noastră în zilele în care le făceam costumele, câte cartoane, tuburi de lipici, materiale și foarfece stăteau împrăștiate peste tot. Și mi-aș dori, desigur, să își amintească bucuria pe care o aveau când le îmbrăcau pentru prima oară. Ce ziceți? Nu-i așa că sunt amândoi cam… dulci?”

Dana Rogoz, despre provocările vieții de familie cu doi copii

Dana Rogoz este în lumina reflectoarelor de foarte multă vreme. Atunci când avea trei ani, actrița a debutat în grupul Minisong, devenind celebră drept Abramburica, personaj din serialul TV Abracadabra. În 2023, Dana Rogoz și-a făcut debutul în calitate de regizoare și scenaristă cu scurtmetrajul „La distanță”, în care protagonistele sunt interpretate de actrițele Mădălina Craiu și Andreea Vasile. Filmul ei a fost selectat în cadrul mai multor festivaluri importante de film, atât din România, cât și din străinătate, dar a obținut și o serie de premii.

Dana Rogoz are parte în carieră de sprijinul soțului ei, Radu Dragomir, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc”, acesta fiind unul dintre regizorii serialului. Pe lângă relația lor de cuplu, cei doi colaborează și pe plan profesional. Actrița a jucat rolul principal în filmul „Mo”, alături de Mădălina Craiu și Răzvan Vasilescu, peliculă care a fost regizată de Radu Dragomir și care a avut ca sursă de inspirație un caz mediatizat din presă, despre un profesor universitar care și-a agresat sexual o studentă. De asemenea, Radu Dragomir a fost cel care a încurajat-o și sprijinit-o pe Dana Rogoz să facă pasul către regie.

Soțul ei este și cel care o sprijină atunci când vine vorba despre viața de familie și împărțirea responsabilităților de părinți.

„Amândoi avem reguli stricte și așa, sigur încercăm cu blândețe să le impunem și chiar suntem foarte prezenți și eu și el sunt tot timpul. Și chiar nu avem asta, nu simțim ca pe o presiune sau ceva. Chiar ne place, ne place să fim alături de ei și mi se pare important și mi se pare că are sens să le dedici timp și nu mă vait, adică deja eu regret de etapele care s-au stins. Adică eu sunt groaznic, sufăr după poze, când sunt mici și așa și… Nu știu, niciodată nu m-am plâns nici de pe bebelușeală, nici de trezit, pentru că știam că e o etapă care se stinge și nu mai revine în viața lor și așa… Și nu știu, adică… Încercăm să ne descurcăm cât mai bine cu asta. Pe de altă parte, eu sunt omul care anticipează mai mult. (…) Suntem stiluri diferite și e bine așa că ne completăm. Eu am fost tot timpul o tocilară apropo de școală. Și am exagerat, că eu mergeam și totuși și la filmări, dar voiam să merg și la Olimpiadă, dar voiam să iau și premiul întâi și așa. Și eu mi-am spus tot timpul, ‘băi, eu nu o să pun presiune pe copiii mei”, a povestit actrița pentru Unica.ro.

Actrița a vorbit și despre experiența de a juca în filme alături de cei doi copii ai ei.

„A fost un proces foarte special tocmai pentru că trebuia să facem trecerea clară între eu, mama, el, Vlad, copilul și ok, acum repetăm. Și când repetăm, repetăm în convenția că suntem doi actori care repetăm textul ăsta. Trebuia să setăm niște limite destul de clare, că asta e repetiție. Chiar dacă suntem la noi acasă și intrăm în mediul ăsta în care tu spui că gata, e joacă sau e mama sau așa, ne punem pe treabă, avem timp, da, ok. Și era o treabă serioasă. Rigoare pe care am păstrat-o cumva și la cadru. Și, sigur, când avea nevoie de mine, de mama, i-am și zis, poți să faci un semn, eu știu că ai nevoie de mine, mama, ne retragem undeva unde nu ne vede nimeni, îmi spui ce ai de spus mie, restul, aici eu sunt actriță, tatăl tău e regizor, și a fost foarte disciplinat din punctul să vedea, adică n-a forțat în niciun fel lucrurile, a înțeles, și chiar i-a plăcut foarte mult”, a povestit ea pentru sursa citată.

Citește și:
Cabral, într-o ipostază inedită alături de cei doi copii pe care îi are cu fosta lui soție, Andreea Ibacka. Ce a dezvăluit prezentatorul: „Am râs măgărește de fiecare dată'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people