Keira Knightley vorbește despre căderea psihică pe care a avut-o la 22 de ani

Keira Knightley a vorbit într-un interviu recent despre o perioadă mai puțin plăcută din viața ei, și anume momentul în care a avut o cădere psihică, la 22 de ani, când cariera ei începea să aibă din ce în ce mai mult succes.

Keira Knightley vorbește despre căderea psihică pe care a avut-o la 22 de ani

„Primeai o mulțime de bani dacă obțineai fotografii cu femei într-o stare deplorabilă”, spune Keira, adăugând că, în acea perioadă, paparazzi au urmărit obsesiv căderea nervoasă a lui Britney Spears, a cărei situație s-a discutat o bună perioadă de timp în media.

„Cred că întotdeauna am avut acel f-button și era evident că voiau să mă vadă cum mă prăbușesc, așa că m-am gândit să nu le dau ceea ce vor. Pentru mine, era o bătălie în fiecare zi când părăseam casa”. În 2007, actrița juca în două filme importante, și anume „Pirates of the Caribbean: At World’s End” și „Atonement”.

În ceea ce privește modul în care presiunea și atenția care au venit odată cu faima au afectat-o, actrița descrie toată experiența ca fiind copleșitoare. „Am avut o cădere psihică la 22 de ani, când am luat o pauză de un an și am fost diagnosticată cu stres post-traumatic din cauza acelor lucruri. Am făcut terapie și un doctor mi-a spus – Este incredibil. De obicei vin aici și întâlnesc oameni care cred că alte persoane vorbesc despre ele sau cred că sunt urmărite, dar de fapt, nu sunt. Ești prima persoană căreia chiar i se întâmplă acest lucru”, povestește Keira amuzată.

Keira a călătorit mult în acea perioadă, când a fost nominalizată pentru premiile BAFTA și Golden Globe pentru rolul din „Atonement”, în 2008. Actrița se confrunta cu atacuri de panică frecvente la acea vreme, dorind chiar să refuze participarea la gala premiilor BAFTA, dar a hotărât să meargă, în final, pentru a nu atrage atenție negativă. „Am făcut hipnoterapie pentru a evita să am un atac de panică pe covorul roșu. Hipnoterapia a funcționat pentru că am stat acolo fără a avea un atac de panică”, a declarat ea.

De atunci, Keira și-a concentrat atenția pe creșterea fiicei sale în vârstă de 3 ani, Edie Knightley Righton, alături de soțul ei James Righton. În prezent, actrița joacă în „Colette” și „The Nutcracker and the Four Realms”.

Citește și:
Keira Knightley vorbește despre noul ei film, `Colette`, și nevoia cinematografiei de perspectiva feminină

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people