Irina Rimes, despre schimbările din viața ei. Cu ce s-a confruntat artista: „A fost un an greu”

Anul care urmează să se încheie nu a fost tocmai unul bun pentru Irina Rimes.

Pentru Irina Rimes, anul 2024 nu a fost unul tocmai bun, după cum a mărturisit chiar artista. 

Irina Rimes, despre schimbările din viața ei

Irina Rimes a vorbit cu sinceritate despre anul dificil pe care l-a avut. Artista a trecut printr-o serie de schimbări care și-au pus amprenta asupra ei, însă nu își pierde speranța și are încredere că va urma și o perioadă pozivită, lipsită de greutăți. 

„A fost un an greu, dar a fost un an interesant. A fost un an cu foarte multe schimbări, dar experiența m-a învățat că orice schimbare duce la ceva bun, așa că eu abia aștept să vină lucrurile alea bune, după schimbările care s-au produs… Și sper că anul viitor să fie cel puțin la fel de bun, poate nu atât de greu ca anul ăsta, dar cel puțin la fel de bun”, a spus Irina Rimes pentru cancan.ro

Irina Rimes, mărturisiri sincere despre relația cu David Goldcher

Irina Rimes și partenerul ei, muzicianul și producătorul francez David Goldcher, formează un cuplu solid. Artista și iubitul ei au o mulțime de planuri de viitor împreună, atât personale, cât și profesionale, amândoi activând în industria muzicală.

În cadrul unui interviu acordat recent, Irina Rimes a vorbit cu sinceritate despre relația cu David Goldcher. Cei doi s-au cunoscut prin prisma pasiunii lor comune pentru muzică, iar artista este încântată că poate colabora și profesional alături de partenerul ei. 

„Lucrurile între noi sunt cu bune și cu mai puțin bune, fix ca în orice relație. În prezent, suntem amândoi foarte fericiți de succesul pe care îl are „Dudadu” și în plan internațional, iar David chiar a început să studieze și mai mult din folclor, dar și din folclorul altor țări. Pe noi ne-a adus împreună muzica și în continuare ne unește muzica, cum amândoi ne învârtim în această sferă, așa s-a dezvoltat și relația noastră. A implicat pasiune, muncă, efort din ambele părți, adaptabilitate și multe altele”, a declarat Irina Rimes pentru VIVA!

De asemenea, Irina Rimes a mai spus și cum o impresionează David Goldcher.

„Uneori e suficient să îmi fie alături și să văd cum se implică să mă ajute cu proiectele pe care le am, alteori cu o cină gătită de el. Uneori e vorba despre o idee pe care o are și despre cum o punem în practică într-o sesiune.”

Irina Rimes a vorbit cu mai multe ocazii despre dorința de a se căsători și de a deveni mamă. Cântăreața vrea ca aceste momente din viața ei să vină într-un mod firesc, astfel încât ea nu se grăbește. Recent, artista a făcut mărturisiri despre cererea în căsătorie surprinzătoare venită din partea iubitului ei, David Goldcher.

„Când o fi atunci mă voi mărita. Am făcut o piesă în limba franceză, el s-a pus în genunchi și m-a cerut cu un elastic de păr. Și am zis „da” și aia a fost. Eu nu vreau bijuterii, nu vreau inel, nu port, vreau o călătorie. Nu știu câți copii vreau. Îmi doresc să înfiez, asta știu sigur, la momentul potrivit”, a dezvăluit Irina Rimes în emisiunea „La Măruță” de la PRO TV.

Citește și:
Ana Bodea, confesiuni dureroase despre adolescența petrecută ca balerină la Teatrul Balșoi din Moscova: „Aveam 28 kilograme la 15 ani'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people