Selena Gomez a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu noul său look.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/06/selena-gomez.jpg)
Selena Gomez și-a surprins fanii cu o schimbare de look neașteptată, dezvăluită într-o serie de imagini publicate recent pe Instagram. Actrița a împărtășit momente din perioada petrecută la Londra, unde lucrează la noile episoade ale serialului Only Murders in the Building, iar una dintre fotografii a atras imediat atenția urmăritorilor săi.
În caruselul de imagini publicat pe 2 iunie, Gomez a inclus fotografii de pe platourile de filmare ale producției Hulu în care joacă alături de Steve Martin și Martin Short.
„Lucruri nebunești se întâmplă cu @onlymurdershulu, în timp ce mă bucur de Londra”, a scris Selena Gomez în descrierea postării.
Spre finalul galeriei, Selena Gomez apare într-un selfie realizat într-o cameră de hotel, purtând un maiou negru și pantaloni de trening gri. Ceea ce a atras însă imediat atenția a fost părul său: bucle lungi într-o nuanță arămie, diferită de brunetul cu care și-a obișnuit publicul de-a lungul anilor.
Imaginea este urmată de un cadru în care Selena Gomez apare cu aceeași coafură, relaxându-se pe un pat și filmându-se în oglindă.
Deși mulți fani au presupus că transformarea este realizată cu ajutorul unei peruci și face parte din pregătirile pentru filmările noului sezon al serialului Only Murders in the Building, reacțiile din comentarii au fost extrem de entuziaste.
„Părul roșcat??!!! Helloooo”, a scris unul dintre urmăritori. „OMG, PERUCA!! ADOR CULOAREA ASTA PE TINE”, a comentat o altă persoană. Un al treilea fan a adăugat: „Ooooh, părul!”.
Schimbarea de look vine într-o perioadă intensă pentru echipa serialului Only Murders in the Building. Hulu a confirmat oficial producția celui de-al șaselea sezon după difuzarea finalului sezonului cinci, în octombrie 2025. Cu puțin timp înainte de încheierea sezonului precedent, publicația Deadline relata că acțiunea noilor episoade ar putea fi mutată, cel puțin parțial, pe un continent diferit de cele explorate până acum în serial.
La scurt timp după apariția informației, distribuția a confirmat că următoarea destinație a personajelor va fi Londra. Selena Gomez a făcut și ea referire la această schimbare într-o postare publicată pe Instagram Stories.
„Ei bine, se pare că familia noastră merge la Londra, dragilor”, a scris Selena Gomez.
Relația apropiată dintre Selena Gomez și colegii săi de platou, Steve Martin și Martin Short, este bine cunoscută de fani. În luna martie, cântăreața a publicat pe Instagram Stories o fotografie alb-negru în care apare alături de cei doi actori.
Peste imagine, Gomez a scris: „Bărbații mei preferați. Voi fi mereu alături de ei, așa cum și ei au fost alături de mine”.
Mesajul s-a încheiat cu o declarație afectuoasă adresată celor doi colegi de distribuție: „Te iubesc, Steve, și te iubesc, Marty”.
Selena Gomez a dezvăluit încă din 2020 faptul că a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, o afecțiune psihică cronică caracterizată prin schimbări bruște și uneori extreme de dispoziție, cunoscute drept episoade de manie sau hipomanie, atunci când persoana dă dovadă de energie, optimism exagerat, vorbire și gândire extrem de rapide, dar și comportamente riscante, alternate cu episoade depresive, caracterizate de tristețe, lipsă de speranță și energie, dificultăți de concentrare și, uneori, gânduri legate de sinucidere.
Gomez a mărturisit, într-un live pe Instagram alături de Miley Cyrus, că diagnosticul a fost o mare ușurare pentru ea, deoarece a înțeles în sfârșit cauza multora dintre stările cu care se confrunta. De atunci, artista a militat constant pentru ca oamenii să își ia în serios problemele de sănătate mintală, inclusiv prin cofondarea publicației Wondermind.
În urmă cu câteva luni, într-un episod al podcastului Friends Keep Secrets, într-o discuție cu soțul său, Benny Blanco, Selena Gomez a povestit cum gestionează episoadele maniacale cauzate de tulburarea bipolară cu care a fost diagnosticată.
„Știam că ceva nu e în regulă, dar cred că am fost diagnosticată greșit. Cred că oamenii presupuneau, și am încercat multipli terapeuți”, a mărturisit Gomez, după ce Benny Blanco a întrebat-o dacă a știut că suferă de tulburare bipolară înainte de a fi diagnosticată.
Aceasta a povestit inclusiv că a fost important să vorbească cu mai mulți specialiști, insistând că este esențial să nu renunți să cauți ajutor atunci când simți că ceva nu funcționează.
„Sunt atât de recunoscătoare că am fost în patru rânduri în facilități de tratament și totul m-a ajutat să înțeleg mai bine”.
Benny Blanco a dezvăluit și că artista traversează deseori episoade maniacale fără să le identifice neapărat ca fiind astfel.
„Va începe să își dea seama că are un episod de-abia după ce acesta se încheie și, uneori, nici măcar nu își amintește că l-a avut (…) e un lucru extrem de delicat, pentru că se presupune că, tehnic, nu poți să vorbești cu persoana care traversează acea stare despre asta când este cufundată în acel episod.”
Cu timpul, însă, se pare că Selena Gomez a ajuns să recunoască mai ușor momentele în care experimentează episoade maniacale. Chiar ea a declarat în cadrul respectivului podcast:
„Sunt foarte mândră să spun că am momente de manie. Nu îmi e rușine deloc, pentru că pot să îmi dau seama de ele un pic mai repede. (…) E de mare ajutor să ai un partener care înțelege și care este pregătit să se confrunte cu ce trăiești.”
Gomez, care a fost diagnosticată și cu lupus în urmă cu mai bine de un deceniu și a suferit consecințe severe ale acestei boli autoimune, având la un moment dat nevoie inclusiv de un transplant de rinichi, a vorbit întotdeauna deschis despre problemele sale, fie că a fost vorba despre sănătate, fie despre viața personală și relații, așa cum s-a întâmplat în cazul relației sale intens mediatizate cu muzicianul Justin Bieber, pe vremea când cei doi erau adolescenți.
Foto: Profimedia
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/06/saveclip.app_714792948_18694634620019724_569327106913807668_n-1024x768.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/06/selena-gomez-1.jpg)