În timpul filmărilor la ultimele etape ale show-ului Asia Express, Irina Fodor a făcut o dezvăluire neașteptată despre starea ei de sănătate.
Anii trecuți, expedițiile din cadrul „Asia Express” nu au fost lipsite de provocări pentru Irina Fodor. Prezentatoarea TV s-a confruntat, în timpul filmărilor, cu o alergie solară în Mexic, iar în Indonezia cu o bacterie la stomac. De data aceasta însă, lucrurile au stat mult mai bine: sezonul 8 al show-ului a trecut fără incidente medicale.
În timpul filmărilor la ultimele etape ale show-ului Asia Express, Irina Fodor a făcut o dezvăluire neașteptată despre starea ei de sănătate.
Prezentatoarea TV a recunoscut că s-a confruntat cu o problemă medicală pe care a reușit să o ascundă foarte bine pe perioadă filmărilor. Irina Fodor a povestit în semifinala Asia Express că poartă lentile de contact pentru că are probleme cu vederea.
Irina Fodor a ales să nu poarte ochelari de vedere pentru a nu fi nevoită să își schimbe complet look-ul și a optat pentru lentile de contact cu dioptri.
Vedeta a explicat că și-a luat măsuri din timp pentru a-și proteja sănătatea și a găsit o formulă care a funcționat pentru ea:
„Anul ăsta am făcut ceva. Înainte să plec, m-am apucat să beau ceai de ghimbir. Dar din ghimbir ras, nu la pliculeț. Am luat vitamina D. Am luat și niște probiotice. Și m-am ținut de treaba asta o lună înainte de plecare și după aceea, cât am stat acolo, am continuat cu ‘tratamentul’, ca să spun așa. Și nu s-a mai lipit nimic de mine. Eu nu știu dacă este o rețetă universal valabilă, dar la mine a funcționat. Și o încerc și la anul”, a declarat, pentru CANCAN.RO, Irina Fodor.
Pentru prezentatoarea Antenei 1, sănătatea este prioritară, mai ales că filmările se desfășoară în condiții uneori extreme. Irina Fodor mărturisește că nu renunță niciodată la protecția solară și, atunci când temperaturile devin greu de suportat, apelează chiar și la o umbrelă pentru un plus de siguranță. Totuși, în acest sezon, ploaia a dominat peisajul din Filipine, lucru care i-a schimbat rutina de protecție.
Călătoriile i-au oferit Irinei și ocazia de a descoperi bucătăria locală. Curioasă din fire, nu s-a ferit să experimenteze preparate mai puțin obișnuite. Anul acesta, în Vietnam, și-a îndeplinit o dorință mai veche: să guste carne de șarpe.
„Anul ăsta am mâncat șarpe. Da, mi-am dorit foarte mult să încerc carne de șarpe, pentru că știam că în zona respectivă găsești. Și au făcut rost colegii din producție. Noi nu am ajuns neapărat în zonele în care se mânca, nu știu, în mod obișnuit, carne de șarpe. Dar se putea face rost”, a povestit prezentatoarea.
Despre experiența culinară, Irina Fodor a mărturisit că gustul a surprins-o plăcut:
„Și a fost foarte interesant. Adică, așa un gust de pui și iarbă proaspătă. Cam așa, acolo m-aș duce cu gândul. Dar nu mi s-a părut nimic nici scârbos, nici de nemâncat a doua oară. Bine, n-o să mă duc special în Vietnam să-mi comand carne de șarpe. Nu e cazul. Dar, așa, pentru curiozitatea personală am fost satisfăcută. Am încercat-o și pe asta, e bifat acolo pe lista mea. Vedem la anul ce idei îmi mai vin”, a adăugat vedeta Antenei 1.
Soția lui Răzvan Fodor, care îi este sprijin constant atunci când filmările o poartă departe de casă, se declară recunoscătoare pentru experiențele pe care i le oferă emisiunea. Dincolo de provocările logistice și de efortul fizic, Irina are ocazia să descopere culturi, oameni și tradiții pe care puțini le trăiesc la intensitatea unei astfel de aventuri.
Foto: PR, Instagram