Alexandra Căpitănescu și trupa ei au urcat pe scena ELLE New Media Awards 2026 pentru primul concert susținut după Eurovision. În cadrul evenimentului, artista a primit și premiul OUTSTANDING EMERGING ARTIST, iar alături de colegii ei a vorbit despre experiența concursului și planurile de viitor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-si-trupa.jpg)
Alexandra Căpitănescu și trupa ei au urcat pe scena ELLE New Media Awards 2026 pentru primul concert susținut după experiența Eurovision, într-un moment special care a marcat atât revenirea lor în fața publicului, cât și o nouă etapă în parcursul artistic al proiectului muzical.
Seara a venit și cu o recunoaștere importantă pentru artistă. Alexandra Căpitănescu a fost premiată în cadrul evenimentului ELLE România, unde a primit trofeul OUTSTANDING EMERGING ARTIST, distincție care vine după unul dintre cei mai importanți ani din cariera sa. După momentul muzical, Alexandra Căpitănescu și colegii ei de trupă au vorbit despre experiența Eurovision și despre modul în care competiția le-a schimbat parcursul profesional.
„În primul rând, a fost o experiență, așa cum spune toată lumea care a fost la Eurovision Song Contest, de neuitat. Cel mai frumos moment a fost, bineînțeles, atunci când am primit punctele și a fost momentul acela de bucurie. Ne-am bucurat de o echipă extraordinară de oameni care ne-au fost alături, atât oamenii noștri, cât și cei din spatele scenei de la Viena. O echipă în adevăratul sens al cuvântului, profesionistă.”, ne-a spus Alexandra Căpitănescu în exclusivitate.
Artiștii au vorbit și despre perioada intensă pe care o traversează după participarea la Eurovision, mărturisind că agenda este plină și că planurile lor merg dincolo de zona clasică a unei trupe.
„Momentan nu prea putem să ne luăm vacanță, dar nu ne plângem. Adică noi ne-am dorit foarte mult timp să se întâmple lucrurile astea și s-au întâmplat. Avem de lansat muzică, avem de scris muzică, avem concerte și tot felul de alte proiecte. Nu vrem să rămânem doar o trupă, vrem să ne extindem la nivelul unui proiect conceptual. Adică atunci când se vine la concertul nostru să existe o poveste de la început până la final. Și pregătim multe lucruri. Momentan s-au pus la punct concerte în Londra, în Regatul Unit, și urmează să mai anunțăm și alte date prin Europa, dar și prin țară. Pregătim surprize muzicale și, bineînțeles, noi suntem destul de activi cu fanii noștri pe comunitatea de Discord, pe Instagram și așa mai departe. Deci avem foarte, foarte multă treabă.”, ne-a mai declarat artista.
Pentru Alexandra Căpitănescu și colegii ei, Eurovision a reprezentat mai mult decât o simplă participare la un concurs muzical. A fost momentul care le-a schimbat traiectoria profesională.
„Pentru noi a fost (Eurovision o rampă de lansare n.red.). Adică, dacă până atunci părea un mit, în sensul că nu toată lumea poate beneficia de această rampă de lansare, noi am fost printre norocoșii cărora chiar li s-a schimbat viața după Eurovision. Și asta se datorează atât momentului acela de trei minute de pe scenă, cât și muncii dinainte, pentru că s-a lucrat foarte mult. Fiecare dintre noi, și nu doar noi cinci, ci și restul echipei, a făcut sacrificii pentru acel moment. Deci, da, arta cere sacrificii. Și, dacă tot vorbim de sacrificii…”, a declarat Alexandra Căpitănescu.
Trupa a dezvăluit și care a fost cea mai mare provocare în perioada pregătirii pentru concurs.
„Timpul a fost problema, pentru că a trebuit să ne mișcăm foarte repede. Noi am câștigat selecția națională și, în două sau trei zile, a trebuit deja să trimitem schița momentului la Viena. Deci, da, a trebuit să gândim foarte, foarte rapid, dar am avut parte de un mare ajutor. Jan Bors, îl salutăm, e pe aici pe undeva, regizorul nostru, care ne-a ajutat la Viena și cu care, cu siguranță, vom mai colabora.” a mai spus ea, în timp ce colegii de trupă au confirmat.
Foto: Arhiva ELLE