AleAlexandra Căpitănescu a vorbit despre experiența trăită la Eurovision 2026, după ce România a obținut locul 3 în competiție cu piesa "Choke Me".
Alexandra Căpitănescu a reușit una dintre cele mai bune performanțe pentru România la Eurovision 2026, unde a obținut locul al treilea cu piesa „Choke Me”. Artista a vorbit după finală despre emoțiile trăite înainte de momentul decisiv, presiunea resimțită pe parcursul concursului și susținerea pe care a simțit-o din partea publicului din România.
Cuprins
România a încheiat competiția pe podium, după Bulgaria și Israel, iar Alexandra Căpitănescu spune că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a câștigat din această experiență a fost sentimentul de unitate creat în jurul proiectului muzical.
„A fost foarte multă lume care a fost cu noi. Și asta a fost, de fapt, cel mai important lucru, că știm că s-a unit România. A fost Marea Unire cu toată lumea prin muzică”, a declarat Alexandra Căpitănescu pentru Europa FM.
Artista a povestit că înaintea marii finale a existat o presiune puternică, alimentată și de așteptările publicului. Deși emoțiile au fost prezente pe tot parcursul competiției, Alexandra Căpitănescu și echipa sa au încercat să își păstreze concentrarea și să transforme momentul într-o experiență de care să se bucure.
„Românii și-au pus baza în noi. Și eram… ‘bă, trebuie să facem să iasă foarte bine'”, a mărturisit artista.
Piesa „Choke Me”, cea care a reprezentat România la Eurovision 2026, a stârnit numeroase reacții încă dinaintea competiției. Alexandra Căpitănescu spune însă că inclusiv discuțiile și controversele apărute în jurul melodiei au contribuit la interesul publicului.
„E o piesă care a stârnit interesul și chiar dacă nu îți plăcea neapărat piesa, tot ai fost atent. Sigur că da, să vezi ce face România, asta a fost chestia bună. Din orice mică controversă care a apărut, lumea era la modul: ‘ok, nu-mi place piesa, dar hai să văd totuși cum o pun în scenă'”, a explicat Alexandra Căpitănescu.
Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2026, a reușit să impresioneze votanții din alte țări. Artista și piesa „Choke me” s-au clasat pe locul 3 în marea finală, obținând 296 de puncte.
Artista a urcat pe scena Eurovision alături de colegii săi de trupă, Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă, cu piesa „Choke Me”, câștigătoare a finalei Selecției Naționale din 4 martie 2026.
România a primit 232 de puncte din partea publicului în finala Eurovision Song Contest 2026, unul dintre cele mai mari punctaje în cadrul televotului. După voturile acordate pentru piesa „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu, România a ajuns la un total de 296 de puncte în clasamentul general.
După punctajele acordate de juriile naționale, România avea 64 de puncte, în timp ce primele cinci poziții erau ocupate de Bulgaria cu 204 puncte, Australia și Danemarca cu câte 165 de puncte, Franța cu 144 și Finlanda cu 141.
„Noi abia acum începem să avem treabă în adevăratul sens al cuvântului și apar concerte. Vă așteptăm la concertele noastre din vară să ne urmăriți. Sper ca România să-și susțină și mai mult artiștii și să înțeleagă că fiecare om este diferit și nu funcționăm la fel. Cred că prin asta am câștigat foarte mult și la publicul internațional, eram strigați „Romanian kids” pur și simplu pentru că eram relaxați. Au fost momente în care ni s-a spus să fim mai serioși, mai nu știu cum, dar who cares (n.red.: cui îi pasă)? Cred că asta va rămâne după această victorie, încrederea în artiștii români și că pe teritoriul românesc se pot face investiții în artiștii români”, a mărturisit ea, în timpul conferinței de presă.
Foto: Profimedia, PR