Finala Asia Express sezonul 4: Primele imagini

Emi și Cuza de la Noaptea Târziu și Mihai și Elwira Petre luptă în finala Asia Express sezonul 4.

Emi și Cuza de la Noaptea Târziu și Mihai și Elwira Petre sunt cele două echipe care luptă în finala Asia Express sezonul 4.

Drumul Împăraților, traseul celui de-al patrulea sezon al celui mai dur reality – show, Asia Express, ajunge la final. Duminică, 28 noiembrie, de la 20:00, Antena 1 difuzează finala Asia Express sezonul 4, lupta decisivă între perechile Emi – Cuza și Mihai – Elwira Petre, cele două echipe calificate în cursa pentru marele titlu și pentru premiul de 30.000 de Euro.

„O să ne aștepte o zi complet diferită de tot ce a fost până acum. Am simțit că s-a schimbat jocul complet”, mărturisește Mihai Petre.

Acum zece etape, nouă perechi de vedete au pornit în cea mai dură aventură a vieții lor, ce le-a testat la maximum limitele fizice și psihice, provocându-le să iasă din zona de confort și să se acomodeze unor condiții extrem de dure. Emi și Cuza, Mihai și Elwira Petre sunt cele două echipe ce au demonstrat de nenumărate ori că își merită locul în lupta finală a show-ului.

Pe ultima sută de metri cuplurile vor fi nevoite să își adune toate resursele de energie pentru a depăși cu brio un maraton cu indicii pe străzile aglomerate ale Tel Avivului și Ierusalimului, punctul final al jocului:

„Simt că emoțiile de acum depășesc tot ce am trăit aici. Sper să nu cedez sub presiune”, va spune Emi în finala Asia Express sezonul 4.

Duminică seară, de la ora 20:00, Irina Fodor va da startul ultimei ediții de pe Drumul Împăraților în Tel Aviv. Maratonul finalei va dubla provocările pentru finaliști, care vor avea de îndeplinit multe misiuni în locuri cu o rezontanță epică pentru cultura universală, precum Zidul Plângerii sau Haifa. O probă care îi va solicita foarte mult din punct de vedere fizic se va desfășura în cadrul unei baze militare. Având în vedere faptul că în Israel stagiul militar este obligatoriu și finaliștii Asia Express vor avea de îndeplinit o serie de antrenamente, de la tehnici specifice de pregătire la tras cu arma. Destinația finală este Turnul lui David, acolo unde Irina Fodor îi va aștepta pe primii ajunși cu amuleta de aur.

Ultimul maraton de pe Drumul Împăraților va purta o echipă norocoasă spre cea mai râvnită victorie, o amuletă de aur în valoare de 30.000 de Euro, dar și spre titlul de câștigători ai celui de-al patrulea sezon. Cine va reuși să depășească provocările unei finale în care adrenalina se va regăsi la fiecare pas și care vor fi vedetele care îşi vor adjudeca victoria la finalul ediției, telespectatorii Antena 1 pot vedea duminică, 28 noiembrie, de la 20:00, în marea finală a celui mai dur reality – show, Asia Express – Drumul Împăraților.

Citește și:
Cristina Ich, imagine inedită alături de Alexandru Pițurcă și fiul lor

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people