Simona Halep se pregătește de momente minunate în familia ei.
Simona Halep trăiește momente de mare fericire, așteptând cu emoție venirea pe lume a gemenilor în familia sa extinsă. Deși s-a retras din tenis, fostul lider mondial continuă să fie aproape de momente importante din viața familiei.
Fratele mai mare al Simonei, Nicolae Halep, se pregătește să devină tată pentru a doua oară. Soția lui, Luminița, este însărcinată cu gemeni, iar sportiva are deja doi nepoți: Tania și Stere, care aduc multă veselie în familia Halep, potrivit Pro TV.
Nicolae a avut și el legături cu tenisul, însă a ales să se dedice altor proiecte, reușind în același timp să îi insufle Simonei pasiunea pentru sport. Vestea sarcinii a fost făcută publică de întreaga familie printr-un mesaj emoționant:
„Dragi prieteni și membri ai familiei, Sperăm că acest mesaj vă găsește sănătoși și plini de bucurie.
Avem deosebita plăcere și emoție să vă împărtășim o veste minunată din familia Halep. Nicolae Halep și iubita lui soție, Luminita, se pregătesc să întâmpine o pereche de gemeni în viața lor.
Această veste aduce un nou capitol binecuvântat în povestea lor, și ne umple inimile de fericire. Cu fiica lor iubitoare, Tania, și fiul lor plin de energie, Stere, care deja luminează casa cu râsetele și veselia lor, venirea pe lume a celor doi micuți promite să aducă și mai multă căldură, dragoste și momente de neuitat.
Întreaga familie Halep, inclusiv Simona, este încântată de această veste. Gemenii sunt deja iubiți din toată inima, iar sosirea lor este așteptată cu nerăbdare de toți cei dragi.
Pe măsură ce Nicolae și Luminita pășesc în această nouă și emoționantă etapă a vieții de părinți, le trimitem cele mai calde urări, rugăciuni pentru o naștere ușoară și toată dragostea și puterea de care au nevoie în zilele ce urmează.
Cu dragoste și bucurie,
Familia Halep”, se arată în mesajul citat de Pro TV.
Recent, Simona Halep și-a achiziționat o vilă impresionantă în valoare de 600.000 de euro situată într-un complex de lângă București.
Conform informațiilor furnizate de gsp.ro, Simona Halep a luat decizia de a achiziționa o casă în cadrul complexului exclusivist National Golf & Country Club, situat în localitatea Niculești, la nord de București. Sportiva a cumpărat o vilă cu o suprafață construită de 255,4 metri pătrați. În acest moment, Simona Halep practică golf în acel complex, o pasiune pe care a dezvoltat-o în perioada de suspendare ca urmare a acuzației de dopaj.
Simona Halep a vorbit acum ceva timp despre noua ei pasiune, golful, precum și despre decizia de a achiziționa o casă exact lângă un teren de golf profesionist aflat în apropiere de București.
„M-am hotărât să cumpăr o casă, o căsuță aș putea să spun. Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă București, să avem un teren de golf cu toate facilitățile”, a spus Simona Halep citată de as.ro.
Sportiva a mărturisit că se simte mult mai relaxată în mijlocul naturii, mai ales după ultimii ani care au fost foarte dificili din punct de vedere profesional.
„Stând în natură, văzând atâta verdeață, mă ajută tare mult să-mi relaxez mintea, pentru că au fost ani foarte grei în tenis. Trăiesc fiecare zi cu multă bucurie și încerc să descopăr lucruri pe care nu le-am facut nicioadată. (…) Retragere fericită, viață fericită. Cam așa e şi la mine. Obiectivul meu e să trăiesc în prezent”, a declarat Simona Halep, pentru AntenaSport.
Foto: Gazeta Sporturilor, Instagram