Emily Burghelea a dezvăluit detalii noi despre cum decurge cea de-a treia sarcină și cum au reacționat copiii ei la aflarea veștii.
Emily Burghelea se pregătește să devină mamă pentru a treia oară, o experiență pe care o trăiește cu mai multă încredere și asumare, după ce a trecut deja de două ori prin această călătorie a maternității. Vedeta de la „Vorbește lumea” a povestit cum decurge sarcina, ce planuri are de Paște și cum au reacționat copiii săi la vestea că vor avea un nou frățior sau o surioară.
Cuprins
Fosta concurentă de la „Săriți de pe fix”, astăzi parte integrantă din echipa matinalului de la PRO TV, a mărturisit că este deja în toiul pregătirilor pentru venirea bebelușului. Deocamdată, păstrează discreția privind sexul copilului.
„Este cu adevărat o binecuvântare! Sarcina aceasta vine cu un amestec minunat de emoție, liniște și recunoștință. Parcă simt că sunt și mai pregătită, și mai conectată cu tot ce înseamnă feminitate și maternitate…”, a spus Emily Burghelea într-un interviu pentru Fanatik.
Emily recunoaște că visul de a avea o familie numeroasă a fost mereu prezent în inima ei.
„Am visat dintotdeauna să am o familie mare, caldă, unită. Dumnezeu mi-a pus în inimă această dorință și o împlinește cu atâta dragoste! Trei copii mi se pare ceva absolut magic – e haos frumos, e râs, e agitație, dar mai ales e iubire pură.”
Entuziasmul se reflectă și în modul în care își imaginează colțul destinat noului membru al familiei. Vedeta caută mobilier natural, lenjerii organice și detalii care aduc un plus de confort și rafinament. Spune că e interesată de colaborări cu branduri care pun accent pe naturalețe și sprijină maternitatea.
Reacțiile din familie nu au întârziat să apară după ce Emily a făcut anunțul public atât în emisiunea „Vorbește lumea”, cât și pe rețelele sociale.
„A fost o explozie de bucurie! Familia noastră e foarte unită, iar vestea a adus și mai multă lumină în jurul nostru…” a spus ea.
Susținerea celor dragi contează enorm pentru vedetă, mai ales că rolul de mamă a trei copii vine cu provocări logistice și emoționale.
De altfel, copiii ei au primit vestea cu mult entuziasm. „A fost un moment superb! Le-am dat vestea cu un mic ritual de familie..” își amintește ea. Fetița își dorește o surioară și a fost foarte încântată de idee, iar băiețelul, deși prea mic să înțeleagă pe deplin, reacționează tandru la apropierea burticii.
Când vine vorba despre ce va face diferit de data aceasta, Emily spune că experiența i-a adus mai multă claritate și echilibru.
„La al treilea copil știu că trebuie să aleg mai puține lucruri, dar de calitate… Vreau să creez un spațiu sigur, plin de iubire, fără perfecționism, dar cu grijă și intenție.”
Pe 16 martie, Emily Burghelea a resimțit o stare de rău bruscă, motiv pentru care s-a prezentat urgent la medic, după ce a început să sângereze. Creatoarea de conținut, care este însărcinată în aproximativ 13 săptămâni și așteaptă al treilea copil, a fost imediat supusă unor investigații amănunțite.
„Am avut sângerări și am fost foarte speriată. Acum, însă, totul este în regulă! Medicul mi-a spus că astfel de sângerări sunt frecvente și că două din trei femei experimentează acest lucru în sarcină, dar eu nu am mai avut astfel de probleme până acum. Șocul a fost mare pentru mine, am stat la pat trei zile și am urmat tratament cu Progesteron”, a spus Emily Burghelea pentru Click!
Foto: Instagram