Elena și Ianis Hagi au sărbătorit un an de la nuntă. Imagini emoționante de la evenimentul lor fabulos

Elena și Ianis Hagi au sărbătorit un an de căsnicie printr-un videoclip emoționant.

Căsnicia dintre Ianis și Elena Hagi este în plină armonie, iar fericirea lor este completată de faptul că, în curând, vor deveni părinți pentru prima oară. Cei doi formează un cuplu unit și echilibrat, reușind să mențină relația puternică în ciuda programului încărcat al fotbalistului, care este adesea plecat din țară.

Elena și Ianis Hagi, un an de la nuntă

Pe 14 iulie 2024, Elena și Ianis Hagi spuneau „da” într-un cadru de poveste, înconjurați de familie și prieteni apropiați. La un an distanță, fotbalistul a marcat momentul emoționant printr-o postare sinceră pe Instagram, alături de un video inedit de la nuntă.

„14 iulie 2024. Acum un an m-am căsătorit cu iubirea vieții mele, pentru totdeauna”, a scris fotbalistul în descriere.

Evenimentul discret, dar elegant, a avut loc în România și a adunat figuri importante din sport, dar și persoane dragi cuplului. Atât Ianis, cât și Elena, au fost foarte rezervați în ceea ce privește viața lor personală, iar nunta a fost unul dintre puținele momente împărtășite public.

Ianis Hagi se pregătește să îmbrățișeze un nou rol în viața sa, acela de tată. Soția sa, Elena, este însărcinată, iar cuplul ar urma să aibă un băiețel, conform informațiilor apărute în presă.

Ianis și Elena Hagi au fost nași de cununie

Mijlocașul echipei naționale a României, Răzvan Marin, și partenera sa de viață, Crina, s-au căsătorit civil, după o relație de peste șapte ani. Alături de fetița lor, Natalie Luna, în vârstă de 3 ani, Răzvan și Crina și-au oficializat relația, printr-un eveniment special la care au participat rude, prieteni apropiați și persoane dragi din anturajul lor.

Ianis și Elena Hagi au fost nașii de cununie ai celor doi, iar Elena Hagi a atras toate privirile datorită ținutei pe care a purtat-o. Tânăra, care este însărcinată cu primul copil, a optat pentru o rochie elegantă, lungă, cu imprimeuri delicate în tonuri de bleu și alb, ținută care i-a pus în evidență burtica de gravidă. Poți vedea și tu imaginile în galeria de mai sus.

Elena și Ianis Hagi, ședință foto superbă înainte de a deveni părinți

Recent, Elena și Ianis Hagi au realizat o ședință foto superbă înainte de a deveni părinți, imagini pe care le-au postat pe rețelele de socializare. Cu doar câteva săptămâni înainte ca Elena Hagi să aducă pe lume primul copil, cei doi au realizat câteva imagini emoționante, care să rămână mărturie pentru momentele speciale pe care le trăiesc.

În urmă cu câteva zile, Ianis Hagi a făcut câteva declarații emoționante despre perioada specială pe care o trăiește alături de soția lui.

„Este cursul vieții, cu toții ne dorim copii. Sunt fericit și norocos că am reușit să-mi găsesc iubirea vieții, sper să ne țină toată viața, să creștem o familie frumoasă împreună și să fim sănătoși”, a declarat Ianis Hagi, conform gsp.ro.

Primele zvonuri conform cărora Elena Tănase ar fi însărcinată au apărut în luna februarie a acestui an. Cei doi nu au confirmat sau negat informațiile care au circulat în presă la acel moment. Ianis Hagi și Elena Tănase sunt rezervați când vine vorba de aparițiile lor.

Citește și:
Cum s-a schimbat viața fiicei lui CRBL de când s-a mutat la Chișinău alături de mama ei. Dezvăluirea făcută de fosta soție a artistului: „Sunt niște plusuri…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people