Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit după aproape 9 ani de relație. Cum au anunțat vestea

După aproape nouă ani de relație, Damian Drăghici și Cristina Stroe au făcut un pas important în povestea lor de iubire.

Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit după aproape 9 ani de relație. Cum au anunțat vestea

Damian Drăghici și Cristina Stroe și-au oficializat relația după aproape un deceniu petrecut împreună. Cei doi s-au căsătorit civil luni și au preferat să marcheze momentul departe de fastul unei ceremonii expuse public, alegând să anunțe vestea printr-o fotografie publicată pe Instagram.

Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit

Imaginea postată de cei doi îi surprinde într-un cadru relaxat, în timp ce mănâncă pizza. Pentru această zi, Damian Drăghici a ales o ținută albă, iar Cristina Stroe a purtat o rochie lungă, în aceeași nuanță. Indiciul care a confirmat imediat motivul sărbătorii a apărut chiar pe cutia de pizza, unde era scris mesajul „Just Married”, alături de data cununiei civile.

Anunțul a fost însoțit și de un mesaj amuzant: „Voi ce faceți în zilele de luni? P.S. de data asta n-am mai zis ok. Am zis DA!”.

Cei doi sunt împreună din 2017

Povestea de dragoste dintre Damian Drăghici și Cristina Stroe a început în 2017, iar muzica a reprezentat încă de la început unul dintre lucrurile care i-au apropiat. De-a lungul timpului, cei doi au colaborat și profesional, apărând împreună în diferite proiecte muzicale. În plan personal, Damian Drăghici și Cristina Stroe și-au întemeiat o familie și au împreună un băiat, Andrei, în vârstă de 7 ani. Artistul mai are o fiică dintr-o căsnicie anterioară.

După mai mulți ani de relație, cei doi au decis acum să facă și pasul oficial, păstrând însă aceeași discreție în ceea ce privește viața lor privată.

Între Damian Drăghici și Cristina Stroe există o diferență de vârstă de 23 de ani, un subiect despre care partenera artistului a vorbit deschis în trecut. Cristina Stroe mărturisea că diferența dintre ei nu reprezintă un obstacol, iar relația lor se bazează, dincolo de sentimente, pe sinceritate, autenticitate și sprijin reciproc.

„Pe zi ce trece, conștientizăm tot mai tare că noi doi suntem binecuvântați să avem o dinamică a relației într-o continuă mișcare. Fără să ne dăm seama, atunci când există tensiuni și unul dintre noi e mai afectat, celălalt îl ridică. Noi nu îmbrăcăm adevărul în cuvinte frumoase și ne tragem de mânecă atunci când avem ceva de spus, dar la sfârșitul zilei, ne dăm seama că asta este ceea ce întărește legătura dintre noi, libertatea de a putea fi autentici, sinceri, fără să ne măsurăm intențiile. Cred că suntem un cuplu normal și sănătos în care există ceva foarte important pe lângă iubire, și anume, adevăr. De aici și micile ciondăneli. De cele mai multe ori, Damian are energia unui adolescent, iar eu energia acelei femei trecute prin viață. Ne mai întreabă oamenii cum se simte diferența de vârstă dintre noi și le explic că este foarte greu (într-un mod sarcastic) să fiu într-o relație cu un adolescent”, a declarat Cristina Stroe.

Citește și:
Mădălina Ghenea, confesiuni dureroase despre viața ei amoroasă. Ce a mărturisit actrița: „O despărțire îngrozitoare. Tipul cu care eram avea o viață dublă, triplă…'

foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people