Cum a reacționat Meghan Markle după ce a aflat că scrisoarea adresată tatălui său a fost publicată

Meghan Markle a avut o relație dificilă cu familia sa în ultima vreme, aceste probleme marcând primul său an în calitate de membră a familiei regale.

Cum a reacționat Meghan Markle după ce a aflat că scrisoarea adresată tatălui său a fost publicată

Deși membrii familiei lui Meghan Markle au încercat să profite de noul său statut pentru a vinde povești presei, tatăl său, Thomas Markle, rămâne cel care a cauzat cele mai multe probleme fiicei sale, vorbind cu tabloidele despre cum este exclus de familia regală, iar Meghan refuză să-i răspundă la mesaje.

La începutul acestei săptămâni, bărbatul în vârstă de 74 de ani a fost din nou în atenția internetului după ce a publicat o scrisoare trimisă de Meghan cu câteva zile înainte de nuntă, în rândurile căreia îl roagă să îi dea pace și să înceteze scandalul. Potrivit US Weekly, publicarea scrisorii „i-a frânt inima” Ducesei.

„Meghan chiar a sperat că Thomas nu va dezvălui conținutul scrisorii. I se frânge inima văzând că propriul sânge continuă să profite de ea”, le-a spus o sursă celor de la US Weekly.

„Tată, îți scriu cu durere în suflet, neînțelegând de ce ai ales acest drum, întorcând spatele durerii pe care o cauzezi. Acțiunile tale mi-au frânt inima în milioane de bucăți – nu doar pentru că ai cauzat atât de multă durere care nu era necesară, ci pentru alegerea pe care ai făcut-o de a nu spune adevărul. Un lucru pe care nu-l voi înțelege niciodată„, i-a scris Meghan tatălui ei.

„Întotdeauna te-am iubit, protejat și apărat, oferindu-ți ajutorul financiar de care ai avut nevoie, îngrijorându-mă pentru sănătatea ta și întrebând întotdeauna cum te pot ajuta. A fost îngrozitor să aflu dintr-un tabloid că ai făcut stop cardiac, chiar în săptămâna nunții. Dacă mă iubești, așa cum spui în presă, te rog oprește-te. Permite-ne să ne trăim viețile în pace. Oprește-te din a minți, din a crea atâta durere și din a exploata relația pe care o am cu soțul meu. Știu că simți că te-ai adâncit atât de mult încât nu mai vezi o cale de ieșire, însă dacă te oprești un moment cred că vei vedea că viața cu o conștiință curată este mai valoroasă decât orice recompensă„, a continuat Ducesa.

„Singurul lucru care mă ajută să adorm noaptea este credința că o minciună nu poate exista pentru totdeauna. Te-am crezut, am avut încredere în tine, și ți-am spus că te-am iubit”, a concluzionat Meghan scrisoarea.

Citește și:
Miley Cyrus dezvăluie noi imagini de la nunta cu Liam Hemsworth

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people