Cum arată inelul de logodnă primit de Priyanka Chopra de la Nick Jonas

Nu mai este un secret faptul că actrița Priyanka Chopra și Nick Jonas s-au logodit după numai două luni de relație și se vor căsători în curând.

Cum arată inelul de logodnă primit de Priyanka Chopra de la Nick Jonas

Actrița Priyanka Chopra și Nick Jonas, unul dintre cele mai HOT cupluri ale momentului, s-au logodit la jumătatea lunii iulie. Conform People, cererea în căsătorie a avut loc în Londra, chiar în ziua în care actrița a împlinit 36 de ani, iar Nick Jonas a ales inelul de logodnă dintr-un magazin Tiffany din New York.

Deși vestea că Priyanka Chopra și Nick Jonas s-au logodit nu a fost confirmată de reprezentanții celor doi, surse apropiate cuplului susțin că „Ei sunt foarte, foarte fericiți. Prietenii și familia lui nu l-au văzut niciodată așa și sunt cu adevărat încântați pentru el. Nick este foarte serios în ceea ce privește relația cu Priyanka'.

După atâtea săptămâni de presupuneri, iată că avem și prima imagine cu inelul de logodnă primit de Priyanka Chopra de la Nick Jonas. Actrița a postat pe Instagram o imagine în care apare împreună cu prietena ei, Raveena Tandon, însă atenția tuturor a fost atrasă de superbul inel de logodnă pe care îl poartă Priyanka.

Priyanka Chopra și Nick Jonas au confirmat că formează un cuplu în urmă cu două luni prin intermediul unor postări pe Instagram. Semne că relaţia celor doi devine din ce în ce mai serioasă au apărut după ce Priyanka Chopra și Nick Jonas au calătorit la Mumbai pentru ca Nick, în vârstă de 25 de ani, să o cunoască pe mama actriței.

În plus, potrivit mai multor surse apropiate cuplului, cei doi vor organiza o mare petrecere de logodnă în acest weekend, alături de familiile lor și de cei mai apropiați prieteni, petrecere care va avea loc în Mumbai.

Citește și:
Josh Duhamel și Eiza Gonzalez s-au despărțit după numai 5 luni de relație

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din people