Cum arată casa în care se mută Sore. Primele imagini cu locuința artistei

Sore a decis să facă o schimbare radicală în viața ei, mai exact artista se va muta în curând într-o casă nouă.

Cum arată casa în care se mută Sore. Primele imagini cu locuința artistei

Sore și-a luat prin surprindere fanii cu schimbarea radicală pe care o va face în viața ei. Artista le-a mărturisit urmăritorilor săi faptul că în curând se va muta într-o nouă casă și le-a arătat acestora și primele fotografii cu locuința ei. 

Sore se ocupă în această perioadă cu mutarea în noua casă în care va locui. Cântăreața este nerăbdătoare să facă pasul acesta și a dezvăluit pe contul personal de Instagram câteva imagini prin care le arată fanilor care este stadiul pregătirilor. În ciuda faptului că încă mai sunt destul de multe lucruri de pus la punct în locuința ei, artista speră ca până la finalul săptămânii să se mute.

„Eu mă mut la finalul săptămânii, atât vă zic. Și geamurile vor fi curate, gazonul pus, luminițele agățate și băutura în pahare pe masa de terasă. Draperiile, jaluzelele vor fi și ele puse pe poziție. Scară încă n-am, dar am parchet”, a transmis Sore pe Instagram. 

Înainte de a se muta într-o nouă casă, Sore a locuit împreună cu tatăl copilului său, Mircea Julean. În luna iunie a anului 2022, artista a anunțat că s-a despărțit de partenerul ei, după o relație care a durat 8 ani. Cei doi au împreună o fată, pe nume Erin. La acea vreme, cântăreața a postat un mesaj pe rețelele de socializare, menționând că relația lor a ajuns la final de ceva vreme, însă nu a vrut să anunțe acest lucru public.

„Au fost 8 ani care ne-au adus maturizarea și cea mai de preț realizare, pe Erin (n.red. – fiica ei). De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vom forma mereu o familie. Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz”, a scris Sore pe Instagram.

Citește și:
Oana Moșneagu a împlinit 32 de ani. Cum a fost surprinsă actrița de iubitul ei, Vlad Gherman: „Ce bine că ești'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people