Cristina Ciobănașu se bucură de o vacanță în Toscana alături de iubitul ei, dar și de Ruxandra Ion și soțul acesteia, Ion Ion. Actrița a împărtășit pe Instagram imagini spectaculoase din Italia, spre încântarea fanilor.
Cristina Ciobănașu profită din plin de pauza dintre proiecte și se bucură de câteva zile de relaxare într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Italia. Actrița a plecat în Toscana alături de partenerul său, dar și de părinții ei adoptivi, Ruxandra Ion și soțul acesteia, Ion Ion.
Cuprins
Vedeta și-a ținut fanii la curent cu momentele speciale din vacanță și a publicat pe Instagram mai multe imagini care surprind peisajele pitorești ale regiunii italiene, mesele savurate în aer liber și clipele petrecute alături de cei dragi.
În fotografiile postate pe rețelele sociale, actrița apare zâmbitoare și relaxată, bucurându-se de farmecul Toscanei alături de iubitul ei și de Ruxandra Ion și Ion Ion. Cadrele surprind dealurile verzi, străduțele pline de tuia și atmosfera liniștită specifică regiunii italiene, una dintre destinațiile preferate ale vedetelor și ale iubitorilor de vacanțe autentice.
Pentru Cristina Ciobănașu, călătoria are și o puternică încărcătură emoțională. Relația specială pe care o are cu Ruxandra Ion este cunoscută de ani buni, producătoarea de televiziune fiind cea care i-a oferit șansa de a-și construi o carieră în actorie și care a primit-o în familia sa atunci când era adolescentă.
În cadrul unui interviu acordat recent, Cristina Ciobănașu a vorbit cu emoție despre cum i s-a schimbat viața de când a intrat în familia producătoarei Ruxandra Ion.
„Perioada aceea a fost un moment de cotitură în viața mea. Totul s-a schimbat cu o viteză pe care, la vârsta aceea, nici nu știam cum să o gestionez. Faptul că am fost remarcată de doamna Ruxandra Ion a fost o șansă uriașă, care mi-a schimbat destinul. M-a primit în casa ei, în familia ei, cu generozitate și iubire și m-a tratat ca pe propriul copil. Desigur, începutul nu a fost ușor. Eram într-un oraș nou, departe de familie, într-o școala nouă, într-un ritm de viață complet diferit. Dar am avut parte de sprijin, de iubire, de oameni care au crezut în mine. Amintirile din acea perioadă sunt foarte dragi sufletului meu și, privind în urmă, îmi dau seama că toate emoțiile, fricile și momentele de adaptare au făcut parte dintr-un drum care m-a format nu doar ca artist, ci și ca om”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru VIVA!
De asemenea, Cristina Ciobănașu a mai vorbit și despre faptul că Ruxandra Ion nu a înfiat-o niciodată cu acte.
„Nu, nu a fost vorba niciodată despre înfiere cu acte. Legătura dintre mine și Ruxandra Ion s-a construit firesc, din iubire, respect și încredere reciprocă, fără să fie nevoie de un cadru legal care să o valideze. A devenit o a doua mamă pentru mine, iar familia ei mi-a devenit și mie familie, cu toată naturalețea din lume. În ceea ce privește părinții mei biologici, relația lor cu familia mea adoptivă este una bazată pe respect. Fiecare a înțeles rolul celuilalt în viața mea, și cred că asta a fost esențial pentru echilibrul meu emoțional. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni care m-au iubit sincer și care au pus mereu binele meu pe primul loc și pentru asta le voi fi profund recunoscătoare ambelor familii.”
Foto: Instagram