Catherine Zeta-Jones a făcut publică o poză emoționantă cu Michael Douglas și copiii lor

Catherine Zeta-Jones a sărbătorit Ziua Tatălui printr-o postare emoționantă, în care își declara iubirea pentru soțul său, Michael Douglas.

Catherine Zeta-Jones a făcut publică o poză emoționantă cu Michael Douglas și copiii lor

Dorind să sărbătorească Ziua Tatălui și să își arate dragostea pentru soțul său, Catherine Zeta-Jones a postat o imagine în care se află alături de acesta și de cei trei copii ai familiei. Actrița a ales o poză mai veche, în care îi putem vedea pe Carys, fiica lor, acum în vârstă de 17 ani, pe Dylan, de 19 ani, dar și pe Cameron, 41 de ani, fiul lui Michael Douglas dintr-o altă căsnicie.

„Te iubim Michael, la mulți ani de Ziua Tatălui, dragostea mea”, a scris actrița. Cuplul a sărbătorit în acest an 20 de ani de căsnicie, iar această postare este dovada că relația lor este în continuare una extrem de puternică.

 

View this post on Instagram

 

We love you Michael, Happy Father’s Day my love 💌🌹♥

A post shared by Catherine Zeta-Jones (@catherinezetajones) on

Și Michael a făcut o postare asemănătoare, în care își arăta iubirea pentru tatăl său, actorul Kirk Douglas, care a decedat în acest an. „Îmi e tare dor de el! Prețuiește-ți tatăl cât încă îl mai ai!”, a scris actorul, alături de o poză cu ei.

 

View this post on Instagram

 

I miss him so much! Cherish your Dad while you have him #KirkDouglas #FathersDay

A post shared by Michael Douglas (@michaelkirkdouglas) on

Kirk Douglas a murit în februarie acest an, la vârsta de 103 ani. Michael a fost vizibil afectat de moartea acestuia, declarând la acel moment că „pentru întreaga lume a fost o legendă, un actor din epoca de aur a filmelor, un filantrop dedicat justiției și cauzelor în care credea, care a stabilit un standard la care toți să aspire. Dar pentru mine și pentru frații mei, Joel și Peter, a fost pur și simplu tata, pentru Catherine, un socru minunat, pentru nepoții și strănepotul său, un bunic iubitor, iar pentru soția sa, Anne, un soț minunat. Lasă-mă să închei cu vorbele pe care i le-am spus la ultima lui zi de naștere și care vor rămâne întotdeauna adevărate: Tată, te iubesc foarte mult și sunt atât de mândru că sunt fiul tău”.

La momentul decesului, și Zeta-Jones a împărtășit un omagiu emoționant pentru Kirk. „Te voi iubi pentru tot restul vieții. Deja îmi e dor de tine. Somn ușor…”, a scris aceasta într-o postare pe contul său de Instagram.

Citește și:
Justin Timblerlake, postare emoționantă de Ziua Tatălui

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people