Carmen Grebenișan a dezvăluit că are probleme cu căderea părului

Carmen Grebenișan le-a mărturisit fanilor că are probleme în ceea ce privește căderea părului și le-a dat sfaturi celor care trec prin asta.

Carmen Grebenișan a dezvăluit că are probleme cu căderea părului

Carmen Grebenișan a vorbit cu sinceritate despre una dintre problemele cu care se confruntă mai multe femei, și anume căderea părului. Vedeta a dezvăluit că și ea a trecut prin asta și le-a dat câteva sfaturi persoanelor care se află într-o situație similară cu a ei.

Carmen Grebenișan i-a răspuns pe rețelele de socializare unei persoane care a întrebat-o ce anume ar trebui să facă dacă se confruntă cu această problemă, mai exact căderea părului. „Analize. În primul rând, vizita la medicul dermatolog pentru o tricoscopie (metoda de diagnosticare a căderii părului)”, a spus Carmen pe Instagram.

Ulterior, Carmen Grebenișan a explicat mai pe larg cauzele care pot duce la căderea părului. „Anumite medicamente, anemia, unele boli cronice, afecţiunile tiroidiene, malnutriţia sau curele de slăbire pot fi răspunzătoare de o cădere difuză a părului. Sarcina în trecutul apropiat sau oprirea contraceptivelor pot să determine căderea părului. În termeni medicali, această afecţiune poartă numele de effluvium telogen, iar pilozitatea se reface odată ce stimulul a fost îndepărtat.”

De asemenea, ea a mai spus și care au fost pașii pe care i-a urmat pentru a rezolva problema căderii părului, fâcând câteva schimbări și în ceea ce privește alimentația. „Acesta a fost şi diagnosticul meu. Am urmat o cură cu supliment de fier luat cu vitamina C ca să se asimileze. Am folosit tratamentul recomandat de doctor şi am încercat să cresc aportul de zinc şi fier în mod natural prin alimentaţie (ficat, sfleclă, spanac, carne de vită, gălbenuş de ou) şi cam atât”, a adăugat Carmen Grebenișan pe Instagram.

La sfârșitul lunii octombrie, atât Carmen Grebenișan, cât și logodnicul ei, Alex, au fost diagnosticați cu Covid-19. La vremea respectivă, spunea că simptomele sunt unele ușoare și au stat în izolare la domiciliu.

Citește și
Lavinia Pîrva face mărturisiri despre relația cu Ștefan Bănică

Foto Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people