Lavinia Pîrva face mărturisiri despre relația cu Ștefan Bănică

Lavinia Pîrva a făcut mărturisiri sincere despre viața de familie și această perioadă în care s-a bucurat de timpul petrecut alături de băiețelul ei.

Lavinia Pîrva face mărturisiri despre relația cu Ștefan Bănică

Lavinia Pîrva formează de mai mulți ani un cuplu cu Ștefan Bănică, alături de care are și un băiețel pe nume Alexandru. Artista a vorbit recent despre viața de familie, dar și despre această perioadă dificilă prin care trecem cu toții.

Invitată în emisiunea „Xtra Night Show” de pe Antena 1, Lavinia Pîrva a mărturisit că în această perioadă ea și Ștefan Bănică au putut sta mai mult alături de băiețelul lor. „Pentru noi a fost un avantaj că am stat foarte mult împreună cu cel mic. Și Ștefan a fost acasă destul de mult. La noi e foarte bine. Este o perioadă foarte frumoasă pentru noi. Nu știm cum am fi simțit perioada asta dacă nu ar fi fost cel mic. (…) Încerc să mă bucur pentru că perioada asta trece repede. Trebuie să recunosc un lucru – niciodată nu am fost mai obosită, dar nici mai fericită de atât.”

Lavinia Pîrva a făcut declarații și despre anumite zvonuri care au circulat în presă, potrivit cărora ea și Ștefan Bănică ar divorța, după ce artista a fost surprinsă fără verighetă. Ea a dezvăluit motivul pentru care nu poartă verighetă. „Eu nu am purtat verighetă și nu prea port. Și nu e ceva nou. Ștefan are multe inele și are și verigheta. Eu nu prea port accesorii. Verigheta e în sufletul nostru, asta e foarte clar. Și nici nu simt nevoia să mă justific. Dar nu divorțez, sunt foarte bine. O am acasă, o port din când în când, dar nu tot timpul. Important este să fie bine în familie, să fie armonie”, a spus Lavinia Pîrva pentru „Xtra Night Show.”

Nu este pentru prima dată când Lavinia Pîrva reacționează în privința acestor zvonuri. În luna noiembrie, artista a spus adevărul despre aceste speculații. „Și iată cum vuiește presa că divorțez, pentru că apar într-o poză unde nu am verigheta pe deget! Pai nu divorțez eu? Eu cu asta mă ocup de când se crapă de ziuă! Că altă treabă nu am! Am un notar mic la ușă care stă pe un scaun mare cu actele pregătite. La fel și instanța, mă așteaptă zilnic în caz că s-a răzgândit notarul, căci nici ea, instanța sărăcuța altă treabă nu are!”

Cântăreața a adăugat că ea și Ștefan Bănică sunt foarte îndrăgostiți. „Dragi cetățeni, din presă, nu mai sunt subiecte interesante? Alegerile din America, problemele cauzate de pandemie, închiderea piețelor, lipsa locurilor din spitale? Dacă considerați că acestea sunt lucruri mai puțin importante decât lipsa verighetei (wow !) de pe degetul meu, atunci vă spun ca să dormiți liniștiți! Când voi divorța, vă sun eu pe fix! Momentan suntem îndrăgostiți”, și-a încheiat Lavinia Pîrva mesajul de pe Instagram.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică sunt împreună din 2013, iar în 2017 s-au căsătorit în Bulgaria. În 2019, Lavinia a devenit pentru prima dată mamă.

Citește și:
Ce va face Augustin Viziru, câștigătorul emisiunii Ferma, cu premiul de 50.000 de euro

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people