Barack și Michelle Obama au sărbătorit 28 de ani de căsnicie

Cu ocazia aniversării a 28 de ani de căsnicie, Barack și Michelle Obama și-au dedicat mesaje emoționante de dragoste, însă au ținut și să le reamintească cetățenilor americani să voteze.

Barack și Michelle Obama au sărbătorit 28 de ani de căsnicie

Pe 3 octombrie, Barack și Michelle Obama au sărbătorit 28 de ani de când au devenit soț și soție. Cu această ocazie, cei doi au postat mesaje emoționante de dragoste pe rețelele lor de socializare.

„În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, am vrut să iau o pauză și să îi urez aniversare fericită iubirii vieții mele. Fiecare zi petrecută alături de @MichelleObama mă face să devin un soț mai bun, un tată mai bun, și un om mai bun”, a declarat fostul președinte al Statelor Unite ale Americii.

Însă mesajul său nu s-a terminat aici. Dincolo de declarația de dragoste pe care i-a făcut-o soției sale, Barack Obama a ținut să le reamintească cetățenilor că alegerile prezidențiale se apropie și că trebuie să voteze. „În acest an, chiar dacă apreciem toate urările voastre, ceea ce am vrea cu adevărat este să vedem că fiecare dintre voi îi ajută pe cei din jurul să voteze. Ajută-i să se înregistreze. Ajută-i să își facă un plan de vot. Redirecționează-i către iwillvote.com pentru a începe. Aniversare fericită, Miche. Te iubesc”, a încheiat Barack mesajul pentru soția sa.

De asemenea, Michelle a dorit nu numai să își declare iubirea pentru partenerul său, ci și să îi încurajeze pe cetățenii americani să voteze. „28 de ani alături de el. 💕 Îl iubesc pe @BarackObama pentru zâmbetul lui, pentru caracterul lui și pentru compasiunea sa. Sunt atât de recunoscătoare că îl am ca partener. Și în acest an, avem o rugăminte – alege o persoană din viața ta care s-ar putea să nu voteze și asigură-te că o va face. Spune-ne despre ea în comentarii! Acesta este cel mai bun mesaj de aniversare. Te iubesc, Barack” , a scris Michelle pe contul său de Instagram.

Într-un interviu pe care l-a acordat recent lui Conan O’Brien, Michelle a vorbit despre problemele pe care familia sa le-a întâmpinat în timpul carantinei. Aceasta a mărturisit că cele două fiice ale sale, Malia, în vârstă de 22 de ani, și Sasha, de 19 ani, „au început să se sature de noi. Ceea ce a fost în regulă, fiindcă și noi ne cam săturasem de ele.”

În ceea ce privește căsnicia sa, se pare că relația cu Barack nu a fost afectată de carantină. Însă, asta s-a datorat timpului limitat pe care l-au petrecut împreună, Barack fiind extrem de ocupat cu redactarea noii sale cărți. „M-a enervat fiindcă nu l-am văzut suficient”, a glumit Michelle.

Citește și:
Eva Mendes a făcut un comentariu romantic despre relația cu Ryan Gosling

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video