Andreea Bănică, dezvăluiri despre creșterea celor doi copii: „Nu vor veni niciodată acasă să spună totul în față”

Andreea Bănică a vorbit despre creșterea celor doi copii ai ei, Sofia și Noah.

Andreea Bănică, dezvăluiri despre creșterea celor doi copii: "Nu vor veni niciodată acasă să spună totul în față"

Andreea Bănică și Lucian Mitrea formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul autohton. Pe lângă povestea de dragoste pe care o trăiesc de mai mulți ani, cei doi lucrează împreună în plan profesional, soțul artistei fiind și managerul ei. Sunt căsătoriți din 2008 și au doi copii, pe Sofia și pe Noah. 

De-a lungul vremii, Andreea Bănică a mai vorbit despre relația apropiată pe care o are cu fiica ei, Sofia, în vârstă de 13 ani. Recent, artista a făcut mărturisiri despre creșterea celor doi copii ai ei și despre cum privește legătura dintre aceștia. 

„Din punctul meu de vedere, o mamă nu ştiu dacă poate să fie prietenă cu copiii ei. Copiii îşi aleg prietenii şi nu vor veni niciodată acasă să spună totul în faţă, cum nici eu nu am făcut asta, la rândul meu, acasă, la mama şi la tata şi nici Lucian. Nu ştiu dacă se poate numi prietenie, probabil prietenia aceasta se va lega mai târziu, după ce Sofia va împlini 20 de ani, atunci când şi 24 de ani, când creierul ei se va dezvolta şi va ajunge la maturitate. Până atunci zboară păsărelele!”, a declarat Andreea Bănică în cadrul unei intervenții telefonice pentru Antena Stars, citată de spynews.ro.

Andreea Bănică a mai ținut să precizeze și faptul că nu îi vine să creadă cât de repede au crescut cei doi copii ai ei, realizând, prin felul acesta, că Sofia și Noah se apropie tot mai mult de perioada maturității. 

„Îmi dau seama uitându-mă la Sofia cât a crescut, ea este deja domnişoară, este cât mine şi aşa îmi dau seama cât de repede a crescut şi el (n.r. fiul ei), prin ea. Mă uit la ea real, o văd şi zic: ”Doamne, eşti a mea, eu te-am făcut!” Mi se pare incredibil. Ea are 13 ani jumate, merge pe 14. Aşa îmi dau seama, într-adevăr, cât de repede a trecut timpul şi cum îmbătrânim noi!”, a adăugat Andreea Bănică, potrivit sursei citate anterior. 

Citește și
Anghel Damian, dezvăluiri inedite, după ce s-a aflat că va deveni tată: „Cred în destin'

Foto Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people