Alina Pușcău, mesaj emoționant pe fondul luptei sale cu cancerul de sân: „Pentru fiecare moment…”

Alina Pușcău a fost deschisă în privința luptei sale cu cancerul de sân.

Alina Pușcău, mesaj emoționant pe fondul luptei sale cu cancerul de sân: "Pentru fiecare moment..."

Alina Pușcău, model român cu o carieră internațională de succes, a dezvăluit recent a început tratamentul împotriva cancerului

Alina Pușcău, mesaj emoționant pe fondul luptei sale cu cancerul de sân

Alina Pușcău a început, pe data de 7 august, tratamentul împotriva cancerului de sân. Fotomodelul a ales să vorbească într-un mod cât se poate de deschis și de vulnerabil despre lupta ei cu boala și să își țină la curent urmăritorii cu evoluția stării ei de sănătate. 

Pe Instagram, Alina Pușcău a împărtășit cu fanii ei un video, în care apare în timp ce plimbă pe plajă. Clipul a fost însoțit de piesa Thank God For This a lui Dusty Rivers, care conține următoarele versuri: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta / Mulțumesc lui Dumnezeu pentru cealaltă / Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare moment și vorbesc serios.”

Alina Pușcău, mesaj pentru femeile care suferă de cancer

Alina Pușcău a povestit pe rețelele de socializare că nu se simte foarte bine după începerea tratamentului, însă încearcă să își păstreze optimismul și a transmis și un mesaj femeilor care suferă de aceeași boală.

„Astăzi am vrut și eu să mă duc la biserică, dar nu am putut, pentru că de câteva zile mi-a fost rău, nu pot să dorm noaptea și vreau să le încurajez pe femeile care trec prin acest tratament, prin chimioterapie, prin tratamente pentru această boală: să fiți puternice, că Dumnezeu este acolo cu voi. (…) E greu, știu că e greu, dar Dumnezeu face minuni și Dumnezeu lucrează prin oameni. Astăzi am ieșit și eu afară din casă, să mă întâlnesc cu prietenii mei. Chiar acum mi-a fost rău. Am vrut să văd lumina, soarele și m-am simțit bine. Sunt așa de fericită că am ieșit și că îi dau corpului meu ce are nevoie”, a declarat Alina Pușcău pe Instagram.

Ce a povestit modelul despre tratamentul pe care îl urmează

Ea a mărturisit că va urma tratamentul până pe 18 septembrie, însă se simte foarte amețită, slăbind aproape 10 kilograme în ultima perioadă.

„Joi o să mă văd cu doctorul să vedem cum merge tratamentul, dar îl continui până pe 18 septembrie, să vedem cum reacționează corpul, dar sunt foarte amețită. Abia mă țin pe picioare, am slăbit 10 kilograme. Cu Dumnezeu înainte, totul va fi bine”, a mărturisit ea pe rețelele de socializare.

Alina Pușcău a povestit că se simte destul de rău și din acest motiv doarme mai mult decât de obicei.

„Râd acum, dar trec printr-o perioadă foarte grea. Am început să am simptome, să îmi fie rău, să dorm foarte mult. Simt că totul se mișcă în corp pentru că substanța pe care mi-au pus-o este locală, este ca un fel de chimio local (…) Parcă le simt că lucrează în corp, că micșorează fiecare tumoră. Am vorbit ieri cu doctorul și a spus că încearcă să îmi salveze viața și a zis că toată lumea se roagă pentru mine și am zis că o țară întreagă se roagă pentru mine. Și au zis că și ei se roagă pentru mine ca să poată să îmi salveze viața”, a spus Alina Pușcău, pe Instagram.

După terminarea tratamentului, ea a transmis un mesaj celor care o susțin și care i-au arătat susținere și dragoste pe rețelele de socializare după ce a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă.

„M-am aranjat, m-am făcut frumoasă pentru voi, mă duc la biserică să mă rog pentru voi. Am primit niște mesaje așa de frumoase de la voi și vă mulțumesc din suflet și din inimă că sunteți alături de mine. Contează foarte mult și mă simt foarte bine. Nu mă simt rău după tratament. Mă simt foarte bine pentru că voi v-ați rugat cu mine și ați fost acolo pentru mine. Am simțit iubirea și pacea voastră și pe Dumnezeu lângă mine de a fost totul exact cum nu m-am așteptat. A fost perfect și vă mulțumesc și vă duc și eu mă rog pentru toată țară”, a spus Alina Pușcău, pe Instagram.

Citește și:
Irina Fodor, dezvăluiri din culisele Asia Express 2026. Ce sfat a primit când a plecat de acasă și cum a influențat filmările: „Patru zile am rezistat…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people