Laura Cosoi, primele imagini în formula completă, alături de soț și cele cinci fiice

Laura Cosoi a publicat primele fotografii alături de soțul ei și cele cinci fiice. Actrița a însoțit imaginile de un mesaj despre recunoștință și familie.

Laura Cosoi a publicat primele imagini de familie realizate după venirea pe lume a celui de-al cincilea copil. În fotografii, actrița apare alături de soțul său, Cosmin Curticăpean, și de cele cinci fiice ale lor.

Laura Cosoi, primele imagini în formula de șapte

Într-unul dintre cadre, Laura Cosoi își ține fetițele aproape, iar într-o altă imagine familiei i se alătură și Cosmin Curticăpean. Actrița a însoțit fotografiile de un mesaj prin care și-a exprimat recunoștința pentru această perioadă din viața sa.

„Când nu mai ai nimic să-I ceri lui Dumnezeu, mulțumește-I”, a scris Laura Cosoi pe pagina sa oficială.

Postarea a strâns rapid numeroase aprecieri și comentarii, inclusiv din partea unor persoane cunoscute. Romanița Iovan i-a transmis actriței un mesaj emoționant, în care a vorbit despre bucuria venirii pe lume a celei de-a cincea fetițe.

„A cincea minune, aceeași dragoste infinită. O mamă cu inima plină de recunoștință își strânge în brațe încă o fetiță, încă un dar, încă un motiv să zâmbească. Dumnezeu să vă ocrotească întreaga familie! Sunteți minunați”, a scris designerul de modă.

Și Andreea Marin a reacționat la imaginile publicate de actriță: „Sunteți minuni! Vă îmbrățișez!”.

Când și unde va avea loc botezul micuței Nina

Laura Cosoi a devenit recent mamă pentru a cincea oară. Actrița a născut o fetiță, pentru care a ales numele Nina. Vedeta mai are patru fete, pe Rita, Vera, Lara și Aida, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean.

La scurt timp după ce a născut cea de-a cincea fetiță, pe Nina Elisabeta, Laura Cosoi a dezvăluit când și unde va avea loc botezul micuței.

Laura Cosoi și soțul ei au decis să păstreze tradiția de familie pe care au urmat-o și în cazul primelor patru fete, astfel că botezul micuței Nina va avea loc în Maramureș, la biserica romano-catolică din Baia Sprie.„Ea mănâncă singură și eu sunt prinsă de câteva zile cu pregătirile pentru botezul din Maramureș care va avea loc la final de lună”, a dezvăluit Laura Cosoi în mediul online.

Laura Cosoi, declarații despre al șaselea copil

Laura Cosoi a luat pe toată lumea prin surprindere cu declarația că și-ar mai dori un copil.

„Sincer, dacă aș putea și dacă s-ar mai întâmpla, mi-aș mai dori. Mi-aș dori să nu se termine perioada aceasta. Dar, realist vorbind, nu cred că se va mai întâmpla. Și Nina a venit într-un moment în care nici măcar nu mai discutam foarte serios despre un alt copil. Ne doream, dar nu ne gândeam că se va întâmpla atât de repede. Am rămas însărcinată foarte repede, la doar două luni după ce am vorbit despre asta. Pentru noi a fost o minune. Acum simt că familia este completă. Casa este plină, brațele sunt pline. Cum va vrea Dumnezeu, așa va fi, dar cred că acesta este ultimul botez. Cel puțin așa simt acum”, a spus Laura Cosoi pentru cancan.ro.

Citește și:
Raluca Bădulescu, dezvăluiri inedite despre fiul ei, Alex, și partenera acestuia: „Dacă vede că vorbesc de el…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people