Dario Vitale preia Emporio Armani. Ce înseamnă noua mutare pentru casa italiană

După Miu Miu și un foarte scurt, dar intens capitol Versace, Dario Vitale ajunge la Emporio Armani. Este primul designer din afara familiei care preia conducerea creativă a uneia dintre liniile grupului.

Dario Vitale preia Emporio Armani. Ce înseamnă noua mutare pentru casa italiană

Dario Vitale este noul director de creație al Emporio Armani și, în paralel, va conduce și direcția creativă a accesoriilor Giorgio Armani. Numirea intră în vigoare imediat și marchează una dintre cele mai importante schimbări din interiorul grupului de la moartea lui Giorgio Armani, în septembrie 2025.

Mutarea este importantă și pentru că Armani a fost, timp de decenii, una dintre casele cel mai strâns controlate de fondatorul său. Până acum, direcția creativă a rămas în interiorul cercului apropiat: Silvana Armani conduce womenswear-ul, iar Leo DellOrco menswear-ul liniei principale Giorgio Armani. Venirea lui Vitale la Emporio deschide, pentru prima dată, ușa către o interpretare externă a codurilor casei.

Dario Vitale, născut în 1983, vine cu un CV care explică destul de bine de ce alegerea nu este deloc întâmplătoare. A petrecut aproape 15 ani la Miu Miu, unde a ajuns design director pentru ready-to-wear și head of image, într-o perioadă în care brand-ul a devenit unul dintre cele mai urmărite nume din modă și a înregistrat o creștere spectaculoasă. Apoi, în 2025, a devenit primul designer din afara familiei Versace care a preluat direcția creativă a casei.

La Versace a avut timp pentru o singură colecție, SS26, dar aceasta a fost suficientă pentru a atrage multă atenție. Vitale a readus în prim-plan energia senzuală și nonșalantă asociată cu perioada Gianni Versace, fără să transforme colecția într-un exercițiu de nostalgie. Plecarea sa a venit la scurt timp după achiziția Versace de către Prada Group și a lăsat destul de repede întrebarea: unde va merge mai departe?

Răspunsul este, până la urmă, unul foarte interesant. Emporio Armani a fost lansat în 1981 ca o linie mai accesibilă și mai tânără, cu un ADN urban și o libertate mai mare de experiment. Tocmai această poziționare pare să-i ofere lui Vitale suficient spațiu pentru a aduce ceva personal fără să destabilizeze direct linia principală Giorgio Armani. Silvana Armani și Leo Dell’Orco au descris Emporio drept un spațiu al libertății, experimentului și energiei, iar Vitale pare să fie ales exact pentru a reactiva aceste lucruri pentru o generație nouă.

Designer-ul a spus că privește noul rol cu „un profund sentiment de responsabilitate și entuziasm”, într-o casă cu un limbaj vizual pe care îl consideră inconfundabil. Formula poate suna diplomatic, dar provocarea este foarte reală: Armani are unele dintre cele mai recognoscibile coduri din moda modernă, de la tailoring-ul moale și proporțiile relaxate până la paleta neutră și ideea de eleganță fără ostentație.

Iar aici devin lucrurile interesante. Dario Vitale nu este genul de designer care lucrează prin exces de efect. La Miu Miu a arătat că știe să transforme piese aparent simple în obiecte de obsesie, iar la Versace a demonstrat că poate reintra într-o arhivă foarte puternică fără să rămână blocat în ea. Tocmai această combinație dintre produs, imagine și instinct cultural îl face o alegere logică pentru Emporio.

Numirea lui vine și într-un moment în care Armani își redesenează viitorul, atât creativ, cât și corporativ. Grupul pregătește o nouă etapă de succesiune, iar Emporio rămâne una dintre liniile sale strategice. Prima colecție semnată de Vitale nu are încă o dată anunțată, dar așteptările sunt deja mari.

Poate cel mai interesant lucru, însă, este că Vitale primește acum exact tipul de provocare care i se potrivește: o casă cu o identitate foarte clară, dar și cu suficient spațiu pentru o nouă energie. Dacă la Versace a avut doar un sezon ca să spună ceva, la Emporio Armani s-ar putea să aibă, în sfârșit, timp să construiască.

Citește și:
Bob Mackie, designer-ul care le-a îmbrăcat pe Cher, Tina Turner și Diana Ross, a murit la 87 de ani

Foto: Armani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion