Radu Vâlcan a împlinit 49 de ani, iar soția lui, Adela Popescu, i-a făcut o urare înduioșătoare.
Pe 8 februarie, Radu Vâlcan și-a sărbătorit ziua de naștere. Prezentatorul TV a împlinit 49 de ani, iar soția lui, Adela Popescu, a transmis un mesaj emoționant.
Cuprins
Pe Instagram, Adela Popescu a dezvăluit cum au petrecut de aniversarea soțului ei, Radu Vâlcan. Prezentatorul TV a fost sărbătorit în familie și a fost bucuros să fie înconjurat de persoanele dragi din viața lui.
„Nu se putea să stăm acasă așa cum și-ar fi dorit sărbătoritul. Dar să plecăm la munte făceam prea mult pe drum, la mare era prea frig, iar la Șușani urmează oricum să mergem în vacanța copiilor.
Așa că am ales să mergem la 30 de minute de București într-o locație foarte frumoasă. Mâncare bună, iepurași, biserică muzeu, case foarte vechi dar recondiționate impecabil, restaurant cu mâncare tradițional românească ca la carte.
Dar așa cum eu cred că știu mai bine ce vrea sărbătoritul, așa au crezut și cei din familia noastră.
Și i-au făcut o surpriză numa’ bună de ținut minte.
Dar așa se întâmplă când ești iubit și apreciat.
La mulți ani, iubirea mea! Înțelegere și înțelepciune îți doresc. Ca să mă bucur și eu de ele.”
La rândul său, Radu Vâlcan a transmis un mesaj de recunoștință de ziua lui de naștere.
„Așa m-a prins 49. Cu capul într-o parte. Cu gânduri, cu frici, cu temeri. Toate, în cealaltă parte. Dar toate, cap la cap, mi-au dat cu plus. Copii minunați, de mămica lor nu mai zic. Nu vreau să mulțumesc, doar sunt recunoscător! Totuși, mulțumesc!”
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cununat civil pe 21 august 2015. Cununia religioasă a avut loc a doua zi, pe 22 august. Cei doi s-au bucurat de o nuntă ca-n povești, într-un decor de vis, mai exact de domeniul Hadar Chalet din Brașov, un loc despre care vedeta povestea pe blogul personal că este „unic în România, înconjurat de păduri de brazi, flori multicolore, la 1000 metri altitudine”, și au petrecut de joi până duminică alături de familie și prieteni. Nunta lor a fost una restrânsă și discretă, departe de ochii curioșilor, la care au participat 60 de persoane. Printre invitați s-au numărat și vedete și totodată apropiați ai celor doi, cum ar fi Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, Irina și Răzvan Fodor, Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman, Alina Chivulescu și Ada Condeescu.
Într-un interviu, Adela Popescu și Radu Vâlcan au dezvăluit câteva detalii inedite despre debutul relației lor.
„Nu a fost o revelație de film romantic, cu lumini și muzică pe fundal. A fost mai degrabă ceva sincer care s-a dezvoltat sănătos, în direcția dorită de amândoi. Am început să-l descopăr pe Radu în detalii – în felul în care ascultă, în cum își asumă, în cum tace atunci când simte că e mai bine așa”, a mărturisit Adela Popescu pentru VIVA!
„Cred că secretul nostru e că nu ne-am grăbit să punem etichete. Ne-am dat timp să ne cunoaștem, să ne încurcăm, să ne clarificăm. Și da, au fost momente în care ne-am privit și am știut că ce avem e altfel. Nu perfect, dar real. Iar azi, când ne uităm în urmă, ni se pare copleșitor și frumos cum am crescut împreună, nu doar ca parteneri, ci și ca părinți”, a subliniat Radu Vâlcan.
Foto: Arhiva ELLE