Vedetele pe care nu le vei vedea prea curând pe rețelele de socializare

Fie că vor să își păstreze latura misterioasă sau cred că le-ar afecta cariera, unele dintre cele mai apreciate celebrități de la Hollywood au decis să stea departe de rețelele de socializare.

Trebuie să recunoaștem că social media a schimbat destul de mult modul în care interacționăm cu persoanele din jurul nostru. În timp ce unele vedete dezvăluie detalii cu adevărat neașteptate pe rețelele de socializare, altele au decis că nu ar trebui să facă acest pas și să stea cât mai departe de platformele de socializare. 

Fie că sunt destul de discrete cu viața lor, au avut conturi active, dar și le-au sters sau pur și simplu nu li se potrivesc aceste rețele de socializare, celebritățile de la Hollywood au motivele lor pentru care până în prezent nu le-am văzut pe Facebook, Instagram, Twitter sau poate chiar TikTok.

1. Brad Pitt

Deși cu toții așteptăm momentul în care Brad Pitt va fi prezent și pe rețelele de socializare, trebuie să te anunțăm că acest moment nu va veni prea curând, după cum declara și celebrul actor în anul 2019. „Nu se va întâmpla niciodată asta. Deși, nu spun niciodată „niciodată.” Viața mea este bună și așa. Nu văd rostul”, spunea Brad Pitt în anul 2019 pentru E! News. Și totuși, în luna ianuarie, cu ocazia SAG Awards, actorul a făcut o dezvăluire cu privire la contul său de Tinder în timpul discursului său de mulțumire. Cu toate astea, ulterior a mărturisit că a glumit. „Nici măcar nu știu cum funcționează. A sunat amuzant pentru mine.”

2. Angelina Jolie

„Nici eu și niciunul dintre copiii mei nu avem cont pe Faceebok. Niciunul dintre ei nu are această dorință de a-și face cont”, spunea Angelina Jolie în 2018 pentru BBC Radio. „Vorbim despre rețelele de socializare, este adevărat asta. Ei au văzut lucruri despre ei care nu sunt adevărate. Așa că, sunt destul de reticenți înainte de a spune adevărul, dar și cu privire la ceea ce este real pe aceste platforme.”

3. Emma Stone

Actrița Emma Stone consideră că rețelele de socializare nu ar avea un efect pozitiv asupra ei. Întrebată care este motivul pentru care nu dorește să își facă un cont pe Instagram, Facebook sau Twitter, ea a răspuns: „Nu cred că ar fi un lucru pozitiv pentru mine. Dacă alți oameni pot face față acestui tip de interacțiune, înseamnă că sunt puternici.”

4. George Clooney

Actorul George Clooney ține foarte mult la părerea fanilor, iar acesta ar fi unul dintre motivele pentru care nu ar vrea să își facă un cont pe o platformă de socializare. „Îmi place să beau seara și aș putea foarte ușor să spun ceva destul de ridicol. Nu îi văd pe Matt Damon, Brad Pitt sau chiar pe mine să vorbim despre gândurile noastre la 3 dimineața”, a declarat George Clooney în anul 2014 într-un interviu pentru Variety.

5. Amal Clooney

Același lucru l-am putea spune și despre soția lui George Clooney, Amal. Avocata specializată în drepturile omului nu intenționează să fie activă pe rețelele de socializare. Nu ar trebui să ne mire asta, având în vedere cât de discretă este cu privire la viața ei personală. 

6. Jennifer Lawrence

Dacă ai văzut până acum vreo pagină cu numele actriței Jennifer Lawrence, cel mai probabil este făcută de fanii ei, după cum a confirmat și ea asta. „Dacă vedeți vreo pagină de Facebook, Instagram sau Twitter cu numele meu, cu siguranță nu este făcută de mine”, a declarat ea în 2014 pentru BBC One Radio. „Există atât de multe persoane care au opinii despre absolut orice. Nu vreau să primesc atâta atenție dacă nu este absolut necesar”, a mai spus ea pentru InStyle.

7. Kate Winslet

În cadrul unui interviu din 2017 pentru Vogue, actrița Kate Winslet a vorbit sincer despre consecințele pe care le poate avea social media asupra oamenilor. „Sunt destul de îngrijorată de impactul negativ pe care platformele de socializare îl au asupra respectului de sine al tinerilor din ziua de azi. Este din ce în ce mai greu pentru ei să creadă în ei înșiși și să se bucure de viață, fără a fi nevoie să împărtășească aceste lucruri.” Actrița a mai subliniat și faptul că există o presiune socială de a ne încadra în anumite standarde. „Nu există un spațiu de a te exprima liber, de a te dezvolta personal, iar relațiile cu prietenii și familia îți sunt afectate.”

8. Scarlett Johansson

Deși actrița Scarlett Johansson nu este activă pe rețelele de socializare, ea a declarat într-un interviu în anul 2011 faptul că este conștientă că aceste platforme pot avea beneficii în anumite situații. „Personal, nu simt nevoia să fac asta. Ca mijloc de a furniza informații, în special despre diferite cauze sau crize, sunt uimitoare. Nu am un cont de Facebook sau Twitter. Aș prefera să nu împărtășesc în mod constant detalii despre viața mea și aș vrea ca oamenii să nu aibă acces la viața mea personală.”

9. Mila Kunis

Chiar dacă soțul ei, Ashton Kutcher, este extrem de activ pe Instagram, Mila Kunis nu îi urmează exemplul. „La un moment dat, colegul meu de cameră mi-a spus: „Știi, există ceva care se numește Faceebok”, iar eu i-am spus „Ce este Facebook?”, a spus Mila Kunis într-un interviu pentru Cosmopolitan UK în 2018. „Eu și Ashton am început să vorbim atunci, iar el știa foarte multe lucruri despre rețelele de socializare. Dar lucrurile au luat o întorsătură destul de ciudată și se vorbea doar despre cine poate fi cel mai tare”, a adăugat actrița.

10. Kristen Stewart

Kristen Stewart consideră că timpul petrecut pe rețelele de socializare ar putea fi folosit în alte scopuri. „S-ar putea întâmpla lucruri mult mai interesante și productive în timpul pe care îl petrecem pe social media. Știu că sună ridicol și poate e evident, toată lumea spune asta, dar avem atât de mult timp la dispoziție.”

11. Emily Blunt

Emily Blunt a stat departe de rețelele de socializare deoarece consideră că îi pot afecta cariera. „Abia îmi amintesc să le răspund oamenilor înapoi. Simt că în meseria mea trebuie să îi conving pe ceilalți că sunt altcineva, iar dacă dezvălui prea multe detalii despre mine, atunci fac un deserviciu carierei mele.”

12. Robert Pattinson

Robert Pattinson, desemnat cel mai frumos bărbat din lume la începutul anului 2020, a declarat pentru New York Times faptul că faima adusă de Amurg l-a făcut să fie în atenția publicului mulți ani, însă acum lucrurile stau complet diferit. „Când eram tânăr, paparazzi erau mereu după mine. Dar oamenilor le mai pasă acum de mine? Revistele de scandal au dispărut și acum toată lumea postează pe Instagram. Am îmbătrânit și sunt plictisitor.”

Citește și:
9 femei celebre care se bucură de succes și în afaceri

Foto: Profimedia, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle