Într-un cuplu sănătos, nu ai nevoie să fii mai puțin empatică. Ai nevoie ca empatia să fie însoțită de granițe, reciprocitate și responsabilitate personală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/08/empatica.jpg)
Să poți înțelege ce simte partenerul, să îi recunoști emoțiile și să îi oferi spațiu fără să îl judeci sunt resurse importante pentru orice cuplu. Dar empatia poate deveni problematică atunci când nu mai este însoțită de limite și discernământ. A fi empatică nu înseamnă să-i preiei emoțiile celuilalt, să îi justifici orice comportament sau să te sacrifici constant pentru ca el să se simtă bine. Uneori, ceea ce numim empatie poate ascunde, de fapt, teama de abandon, de conflict.
Poți să înțelegi de ce partenerul tău este furios, frustrat sau rănit fără să consideri automat că reacția lui este justificată. De exemplu, faptul că îi înțelegi nesiguranța nu înseamnă că trebuie să accepți controlul. Faptul că îi înțelegi trecutul dificil nu înseamnă că trebuie să tolerezi comportamente care te rănesc. Empatia explică un comportament, dar nu îl absolvă de responsabilitate.
Dacă fac lucrurile corect, el nu va mai fi supărat. Trebuie să am grijă ce și cum spun, ca să nu îl rănesc. Nu vreau să îl încarc și cu problemele mele. Una dintre cele mai frecvente capcane este să ajungi să gândești așa, în care un filtru rezonabil se transformă în a merge pe coji de ouă sau a te nega pe tine. În timp, relația poate deveni un spațiu în care tu monitorizezi permanent starea emoțională a celuilalt și îți ajustezi comportamentul pentru a o regla. Însă fiecare adult rămâne responsabil pentru propriile sale emoții. Poți fi alături de partener fără să devii terapeutul, salvatorul sau reglatorul lui emoțional.
Uneori, persoana foarte empatică observă imediat ce are nevoie partenerul, dar își dă seama mult mai greu de ceea ce are nevoie ea. Îi oferi spațiu când are nevoie, îl asculți când este copleșit, îi înțelegi perioadele dificile, îi accepți retragerea. Dar cine observă când tu ești obosită, te simți frustrată, neglijată sau ai nevoie de sprijin? Empatia funcționează în ambele direcții. Dacă doar unul dintre parteneri este în permanență în rolul celui care înțelege, atunci apare un dezechilibru foarte important.
… pentru că știi de ce face asta. Cunoașterea cauzelor unui comportament poate produce multă compasiune, dar poate produce și o formă subtilă de autoabandon. A avut o copilărie dificilă, îi este teamă să fie abandonat, așa a învățat să se protejeze, știu că nu vrea, de fapt, să mă rănească, toate pot fi adevărate. Dar efectul comportamentului partenerului asupra ta rămâne important. Poți avea compasiune pentru rana partenerului și, simultan, să spui că anumite comportamente nu sunt acceptabile pentru tine. Și chiar să nu fie!
… pentru că îți este greu să îl vezi suferind? O persoană empatică poate fi foarte sensibilă la reacțiile emoționale ale celuilalt. Astfel, orice discuție dificilă poate deveni greu de dus dacă partenerul se supără, plânge, se retrage sau devine defensiv, și apare imediat impulsul de a retrage ceea ce ai spus. Dar o relație sănătoasă nu presupune absența disconfortului. Uneori, o conversație necesară va produce temporar emoții neplăcute. A-i permite partenerului să fie supărat fără să te grăbești să repari situația este și o formă de maturitate emoțională.
Empatia poate alimenta dorința de a-l ajuta pe partener să se simtă mai bine. Problema apare atunci când începi să crezi că relația ta depinde de cât de bine reușești să îl reglezi. Îi găsești soluții, îi gestionezi problemele, îl motivezi, îi anticipezi nevoile și îi explici propriile emoții. Treptat, parteneriatul poate deveni o relație între cel care salvează și cel care este salvat, nu între doi adulți care își asumă reciproc responsabilitatea. În plus, uiți de limite. Empatia nu spune te înțeleg, deci accept orice. Ci, înțeleg ce simți și pot să fiu alături de tine, dar am și eu limite, nevoi și valori pe care vreau să le respect. Aceasta este diferența dintre empatie și autosacrificiu.
Foto: PR