Iată că și în comedii romantice întâlnești personaje care duc lupte interioare intense și care sunt considerate, din diferite motive, înspăimântătoare.
Comediile romantice nu sunt lipsite de dramatism, care poate veni din mai multe locuri, inclusiv de la unele roluri. Personajele pe care le vei regăsi în această listă sunt portretizate ca fiind terifiante, comportamentul dând tonul acestei acestei laturi întunecate.
Filmul Along Came Polly îl arată pe Reuben Feffer, un evaluator de risc care află în luna de miere că este înșelat de către soția lui. Întors acasă, trebuie să își reevalueze viața și alegerile. Actorul Philip Seymour Hoffman l-a jucat pe Sandy Lyle, cel mai bun prieten al lui Reuben. În ciuda faptului că sunt diferiți, au o legătură aparte și au grijă unul de celălalt. Însă, Sandy Lyle e o persoană care caută atenția tuturor, iar prin asta se înțelege și că rănește sentimentele unui om.
Bradley Cooper îl joacă pe Pat în filmul Silver Linings Playbook. El este un bărbat care suferă de probleme de sănătate mintală. După ce iese dintr-un centru care tratează astfel de probleme, dorința lui este aceea de a repara relația cu soția lui. În poveste apare Tiffany Maxwell, jucată de Jennifer Lawrence, de care el se îndrăgostește. Pat e un personaj violent, care are dificultăți când vine vorba de a-și ține furia în frâu.
În filmul 50 First Dates, Henry Roth face cunoștință cu Lucy Whitmore, față de care începe să aibă sentimente. Ea are pierderi de memorie pe termen scurt și nu îl ține minte pe Henry. În această peliculă, Rob Schneider îl interpretează pe Ula, cel mai bun prieten al lui Henry, o persoană care te surprinde, dar nu plăcut, la fiecare pas.
Filmul Mr. Right este regizat de Paco Cabezas și spune povestea unei femei, pe nume Martha, care descoperă că iubitul a înșelat-o. Într-o zi, ajunge să îl întâlnească pe Francis Munch, un bărbat cu un trecut cel puțin misterios. Sam Rockwell îl joacă pe Francis care este, de fapt, un asasin plătit căutat de o familie de mafioți. Martha află cu ce anume se ocupă Francis și nu pleacă de lângă el, ci din contră, intră în acest univers periculos.
În comedia romantică Palm Springs, Nyles și Sarah sunt doi străini care se întâlnesc la o nuntă. Cei doi trec prin aceeași zi din nou și din nou, fiind blocați într-o buclă în timp. J.K. Simmons l-a jucat pe Roy Schlieffen, un bărbat prins și el în aceeași buclă în timp și care îl disprețuiește pe Nyles pe motiv că l-a implicat în asta, așa că e pe urmele lui ca să se răzbune.
Bridget Jones e o femeie singură care e pregătită să-și întâlnească marea dragoste. Schimbările din viața ei încep în momentul în care își fac apariția Mark Darcy și Daniel Cleaver, care luptă să o cucerească. Mark Darcy a fost jucat de Colin Firth, în timp ce Hugh Grant l-a interpretat pe Daniel Cleaver, un tip care e infidel și violent.
Mean Girls spunea povestea unei fete de 16 ani, pe nume Cady, care începe să meargă la o școală publică după ce a fost educată acasă. Ca orice adolescentă aflată într-un context nou, încearcă să se împrietenească. Ea află că trebuie să se ferească de un grup care cauzează probleme, condus de Regina George, care nu are intenții bune.
Pelicula Forgetting Sarah Marshall spune povestea lui Peter, un bărbat care suferă după ce s-a despărțit de iubita lui, Sarah Marshall, alături de care formase un cuplu timp de 5 ani, și e în căutarea dragostei. Pentru a-și lua gândul de la dezamăgirea trăită, pleacă în Hawaii, însă acolo o vede pe Sarah și cu noul ei iubit, Aldous Snow. Russell Brand joacă acest rol de rockstar, însă unele scene te vor face să îți pui întrebări și să te simți inconfortabil.
Acțiunea din The Devil Wears Prada probabil că nu îți este străină. Andy Sachs, jucată de Anne Hathaway, e angajată la revista Runway. Șefa ei e Miranda Priestly, interpretată de Meryl Streep, care are o personalitate intimidantă, se vede din prima clipă faptul că vrea să dețină controlul și care nu îi convine atunci când cineva îi contestă alegerile și influența pe care o are în industrie.
În Punch-Drunk Love îl vezi pe Adam Sandler, cunoscut pentru rolurile sale amuzante, într-o altă ipostază față de cea cu care erai obișnuită. De această dată, el are un rol dramatic, al unui bărbat dificil emoțional și care vrea să aibă cât mai puține interacțiuni cu oamenii. Nu își exprimă trăirile și adună în interiorul lui o mulțime de sentimente, chiar și negative, pe care atunci când le scoate la iveală, ceilalți rămân șocați.
Foto: PR