Partenerul insistă să locuiți cu părinții lui? Cum vă afectează asta relația

Tu nu îți dorești foarte tare să locuiești cu părinții partenerului, dar până la urmă cedezi? Ori temporar e acceptabil? Cu ce probleme vă puteți confrunta.

Partenerul insistă să locuiți cu părinții lui? Cum vă afectează asta relația

Mutarea împreună este un pas important, iar uneori unul dintre parteneri propune sau chiar insistă ca noua locuință comună să fie casa părinților săi. Motivele pot fi variate, de la aspecte financiare la sprijin logistic, obligații familiale sau confort sporit. Însă când decizia nu este asumată real de ambele persoane, condițiile bine stabilite, conviețuirea cu părinții poate pune presiune asupra relației și poate genera conflicte greu de gestionat.

Intimitatea este afectată

Orice relație are nevoie de spațiu privat pentru a se dezvolta. Când locuiți cu părinții partenerului este posibil să vedeți că fiecare decizie, conversație sau moment de apropiere este observat sau comentat. Chiar și dacă părinții sunt bine intenționați, simpla lor prezență vă poate limita spontaneitatea și sentimentul de libertate din relație.

Stabilirea limitelor

Unul dintre cele mai frecvente motive de conflict este legat de granițele difuze sau prea rigide. Cine stabilește regulile casei? Cine decide programul, organizarea spațiului, modul de rezolvare a problemelor, aspectele ce țin de conviețuirea împreună? Dacă partenerul tău evită să stabilească limite clare cu părinții săi, iar nevoile și opiniile tale rămân în aer, deja conflictul nu mai este doar între tine și părinții lui, ci și între tine și partener. Nu îl percepi ca pe un aliat, un coechipier, ci că alianța este între el și părinții săi.

Dezechilibrul de putere…

… este evident când părinții sunt cei care vor să domine, să dețină controlul. În plus, partenerul tău care locuiește în propria casă părintească beneficiază de un sentiment mai accentuat de siguranță și control decât tine care de multe ori parcă ai un rol de musafir tolerat. Acasă nu e acasă, iar distanțarea emoțională un pericol real pentru cuplul vostru, mai ales dacă partenerul nu este empatic și dispus să îți înțeleagă sau accepte perspectiva.

Vă dezvoltați mai greu propria identitate

O relație sănătoasă presupune construirea unor obiceiuri, tradiții și reguli proprii. Atunci când locuiți cu părinții partenerului există riscul ca dinamica familiei de origine să vă domine viața de zi cu zi. Adică în loc să luați decizii ca echipă, ajungeți să vă adaptați constant la obiceiurile deja existente. Astfel că procesul prin care cuplul vostru își construiește propria identitate devine mai lent și mai dificil.

Conflictele care degenerează

Problemele unui cuplu sunt rezolvate de către cei doi parteneri, sau așa ar fi indicat să stea lucrurile. Dar când locuiți cu părinții există riscul ca aceștia să fie implicați direct sau indirect în neînțelegerile dintre voi. Uneori oferă sfaturi nesolicitate, alteori iau partea copilului lor uitând că este un adult, iar asta poate amplifica tensiunile. Simțindu-te criticată sau exclusă conexiunea emoțională nu se rupe sau se diluează doar în relație cu părinții partenerului, ci și cu partenerul.

Socializarea diminuată

La voi acasă aveți lejeritatea să vă invitați prietenii în vizită când vreți, să petreceți cât vreți. Dar când în ecuația familială locativă sunt și părinții care au un program diferit de voi, desigur apar limitări care unele pot fi tolerate, altele nu sunt deloc confortabile.

Citește și:
Fostul partener ține legătura cu părinții tăi și ei îl preferă în locul noului iubit? Ce se întâmplă în această dinamică

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle