Iubirea de sine se învață! 4 modalități să te apreciezi și să te iubești mai mult

Iubirea de sine nu înseamnă nici egoism și nici orgoliu. Este elementul care te ajută să iei decizii bune pentru tine și să ai viața pe care ți-o dorești.

Iubirea de sine se învață! 4 modalități să te apreciezi și să te iubești mai mult

Alături de fericire, iubirea de sine e un concept la modă, preferat de mulți. Și, fiind atât de popular, aduce un plus de presiune. Nu fac cele mai bune alegeri în materie de bărbați, mă las calcată în picioare la serviciu sau de prieteni, mănânc prea mult, nu am grijă de mine etc. Variante de discurs care la final toate se încheie cu: pentru că nu mă iubesc. Vinovăția, rușinea, tristețea pândesc după colț și intri într-o buclă mentală care te face să te simți și mai vulnerabilă pentru că nu ești premiantă la iubirea de sine. Dar imaginează-ți această iubire de sine ca pe un mușchi pe care îl poți antrena. Iată cum!

Ai grijă de sănătatea ta

Sănătatea ta implică trup, minte, emoții. Să îți respecți corpul înseamnă să mănânci sănătos, să faci mișcare, să mergi la medic periodic pentru analize, să eviți excesele. Probabil că te-ai plictisit îngrozitor de acest clișeu, însă sănătatea fizică are un impact serios asupra sănătății mintale, emoționale, și invers. Cel mai simplu exemplu? Muncă în exces, somn insuficient, alimentație proastă, timp liber redus, ajungi să te simți foarte stresată, frustrată, epuizată, ai tendințe depresive și ești poate noua posesoare a unui ulcer sau a unei gastrite. Nu suntem roboței la care problema se rezolvă rapid cu o piesă de schimb. Și așa cum mergem la medic pentru un disconfort fizic, ar trebui să fie la fel de normal să mergem la psiholog, atunci când ne supără ceva la nivel emoțional.

Iubirea de sine înseamnă să te ierți pe tine

Cel mai greu lucru pe care îl poți face este să-ți oferi iertarea? Celor din jur le găsești tot felul de explicații, circumstanțe atenuante, iar cu tine te comporți îngrozitor. Atunci când nu te ierți rămâi cramponată în trecut, ceea ce nu-ți permite să te bucuri de prezent ori să lucrezi la conturarea unui viitor frumos. Când nu te ierți, nu lași anumite răni să se vindece. Te-ai despărțit, iar tu nu te ierți pentru greșelile făcute? Oare cum ai putea trece peste despărțire, dacă nu-ți oferi iertarea?

Vorbește-ți frumos

Noi, oamenii, avem un dialog interior și stăm de vorbă cu noi. Avem discuții în cap, infinit mai multe decât avem cu persoanele din jur. Prin urmare sunt esențiale mesajele pe care le conține acest dialog interior. Cu cât îți vorbești mai urât, cu atât te vei simți mai rău. Iar când ești obișnuită să auzi vorbe grele (doar ți le zici singură), le tolerezi și de la alții. Învățul are și dezvăț, iar primul pas este să-ți vorbești cât mai frumos și atent posibil, apoi să le pun limite oamenilor care nu te tratează cu respectul pe care îl meriți.

Iubirea de sine: respectă promisiunile pe care ți le faci

Da, se întâmplă să fii dezamăgită de prieteni, familie, partener, chiar și de tine. Pentru că ei nu și-au ținut o promisiune, ori tu ai încălcat ce-ți jurasei să (nu) faci. Se întâmplă, nimeni nu este perfect, până și la diete există ziua aceea când poți să-ți faci de cap cu prăjituri. Iubirea de sine presupune să-ți ții cât mai multe promisiuni, tu față de tine, fără să te pedepsești când calci strâmb. Începe cu pași mici și promisiuni mici, treptat mărind miza. Și, nu uita, tu ești cea mai importantă persoană din viața ta și prima pe care te poți baza.

Citește și:
Vrei să-i rănești pe alții, dar îți faci singură rău. 5 comportamente toxice la care trebuie să renunți

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle