Discriminarea ca armă politică. Amenzi de la CNCD pentru Iohannis, Băsescu, Bacalbașa și alții

În viața politică de la noi, discriminarea se practică aproape ca un sport. Dar este și folosită intens ca armă de mulți politicieni - unii dintre ei au fost sancționați de CNCD pentru afirmațiile din ultima vreme.

Ioana Ulmeanu Editorial de Ioana Ulmeanu

Discriminarea este un instrument foarte util pentru politicienii români, o modalitate de a-și deranja dușmanii de multe ori, ba chiar o adevărată armă politică. Însă lejeritatea cu care este folosită duce mai degrabă cu gândul la un hobby – ceea ce e, probabil, o comparație mai adecvată, dat fiind că felul în care discriminează politicienii, ca și cum nimic nu ar fi greșit în asta, arată o obișnuință de a gândi astfel… și, până la urmă, reflectă mentalitatea discriminatoare a celor mai mulți dintre noi.

Azi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a anunțat, printr-un comunicat, mai multe hotărâri (și între ele numeroase sancțiuni) pentru membri ai clasei politice românești care practică discriminarea cu un elan demn de cauze mult mai bune.

Și unde un Liviu Dragnea a primit doar un avertisment pentru afirmațiile sale plastice referitoare la protestatari („unelte jalnice ale acestor securiști”, „curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”, „erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări”), și despre Ludovic Orban consiliul a considerat că s-a exprimat liber (pentru afirmațiile „Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția bisericii și care țin în această perioadă postul Paștelui. Ăștia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România”), alții nu au scăpat atât de ușor.

Între ei, câțiva dintre obișnuiții oaspeți ai CNCD, cum este viceprimarul Aurelian Bădulescu, de data aceasta sancționat pentru afirmațiile: „Aaa…anormalitatea și homosexualitatea și bulangii îi transformăm acum în progresiști. (…) Ca femeie eu cred că ar trebui să vă opriți din discursul asta cu bulangii (…) Și cum să îi fac? Homosexuali, progresiști? Dar procuriști pot să le spun?”. Viceprimarul Bădulescu este, de altfel, mult mai celebru pentru homofobie decât pentru vreuna dintre activitățile pe care le-a prestat în calitate de edil, așa încât obsesia lui pentru comunitatea LGBTQ+, dacă nu ar fi atât de nocivă, ar putea fi considerată de-a dreptul hilară. Probabil că la fel de hilară i se pare domnului Bădulescu și amenda de 2.000 de lei primită de la CNCD pentru discriminarea pe care o împroașcă în spațiul public cu fiecare ocazie.

Un alt olimpic al discriminării,  Nicolae Bacalbașa este îndeobște cunoscut pentru misoginismul feroce pe care îl practică de la tribuna Parlamentului (cine își poate șterge din memorie gesturile obscene făcute în 2017?), dar de data asta discriminarea pentru care a fost sancționat a fost îndreptată împotriva comunității rome. Bacalbașa a primit o amendă contravențională de 6.000 de lei de la CNCD, pentru postarea: „No!… Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre.”, care e greșită și de ofensatoare încât nici nu mai trebuie explicată.

Iar rasismul și discriminarea pe care le practică Traian Băsescu de foarte mulți ani au fost, și ele, sancționate. „În mod artificial i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeți aici să știți că se petrece și in străinătate, iar acolo se vorbește despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție şi jandarmerie. România trebuie să rămână o țară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul. Or, ei, oricât ar amenința, trebuie să înțeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să știm un lucru. Nu toți țiganii sunt de această categorie.”, a spus fostul președinte Băsescu, din postura omului care a condus România vreme de două mandate, timp în care nu a ratat și ocazia de a numi o jurnalistă „țigancă împuțită”. Pentru cele de mai sus, și Băsescu a fost sancționat de CNCD cu o amendă de 6.000 de lei.

Dar dacă despre Bacalbașa și Băsescu se știa că au discriminarea în arsenal dintotdeauna, afirmația lui Klaus Iohannis, lansată în mijlocul luptei artificial născute pentru Ardealul pe care cineva vrea să îl fure de fiecare dată când neputințele guvernării trebuie mascate cu ceva, e aproape surprinzătoare. El însuși etnic german și discriminat de alți politicieni (și, probabil, și de numeroși oameni simpli) pentru asta, președintele României nu s-a dat în lături de la a denigra o altă etnie. Care etnie, după cum bine comenta un bun prieten la vremea la care președintele a găsit oportun să rostească discursul dezonorant de mai jos, „sunt vecinii lui de pe stradă, el fiind din Sibiu”. 5.000 de lei îl va costa și pe președinte discriminarea, deși Administrația prezindențială a anunțat deja contestarea amenzii.

„Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!”

În mod ironic,  PSD, Organizația Vrancea, a fost amendat cu 2.000 de lei tocmai pentru că i-a reproșat lui Klaus Iohannis etnia și calitatea de străin (alături de mulți alții): „Klaus, Siegfried, Kovesi, Orban, Hellvig, Clotilde, Kelemen, Tomac. Au ajuns străinii să ne conducă ţara? Felicitări SRI.” Pentru că, nu-i așa, discriminarea e o calitate cultivată în toate zonele politicii de la noi.

Mai merită menționat, totuși, faptul că CNCD nu a considerat că nerespectarea egalității de gen când a venit vorba de participarea femeilor la alegerile Europarlamentare (de către USR, PSD, PMP, PNL și UDMR, practic toată lumea) reprezintă o discriminare suficient de consistentă pentru a da amenzi. Discriminarea a fost constatată, dar partidele au fost mustrate doar cu avertismente, deși e destul de clar că discriminarea împotriva femeilor există din plin în politică și faptul că nu avem femei care să ne reprezinte în cele mai înalte foruri nu îmbunătățește defel situația.

Însă, din lunga listă de amenzi acordate azi de CNCD pentru discriminarea din lumea politică, nu ne rămâne decât un gust amar. Și ideea că suntem și am fost conduși de oameni care sunt fie intoleranți pe față (și nu au nici un fel de respect față de categorii întregi de populație, multe dintre ele foarte marginalizate, politicienii fiind totuși în postura de a-i servi pe toți cetățenii la fel…), fie pretind o vagă toleranță, ca apoi să împingă în față discriminarea convenabilă, cea care le prinde bine la un moment dat. Rasismul, xenofobia, homofobia sau misoginismul sunt atuurile politicienilor din România – cărți câștigătoare pe care aceștia le au tot timpul în mânecă, numai bune de folosit la momentul oportun. Sunt bune pentru că mereu există părți ale populației care să le aplaude spusele, fără să își pună vreodată problema că tocmai politicienii, prin lipsa de acțiune față de cei discriminați, și, încă mai rău, prin discriminarea constantă a acestor categorii, împing încă mai spre marginea societății tot felul de oameni, acolo unde pot să îi arate, superior, cu degetul, când se ivește nevoia.

Citește și:
Dorința lui Viorel Cataramă de a se infecta cu coronavirus e combinația perfectă de aroganță și inconștiență. Și nu e singurul care vrea asta!

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle