Cum să-ți rezolvi conflictele mult mai repede, potrivit experților

Într-o lume perfectă, nu ar exista conflicte, ci doar oameni care își zâmbesc și se apreciază reciproc. Din păcate, având în vedere nenumăratele personalități și opinii diferite pe care le avem, nu putem atinge acea perfecțiune, însă ne putem înțelege mult mai bine dacă avem o comunicare eficientă unii cu ceilalți.

Cum să-ți rezolvi conflictele mult mai repede, potrivit experților

Există o mulțime de metode pe care le putem aplica pentru a rezolva conflictele mult mai repede, deși acest lucru nu înseamnă că vom ajunge cu toții la o opinie comună, dar putem învăța să acceptăm părerile celorlalți și să ne stăpânim furia înainte ca lucrurile să degenereze și să spunem lucruri pe care le vom regreta în timp.

Iată câteva moduri prin care îți poți rezolva conflictele mult mai repede, potrivit experților:

Repetă ceea ce ți se spune

Multe persoane au tendința de a dezvolta un comportament defensiv ca o reacție tipică a conflictului, care ar putea înrăutăți lucrurile. Evită acest lucru repetând calm ceea ce persoana îți spune pentru a fi sigură că înțelegi corect fiecare frază. Această „tehnică a oglinzii” a fost dovedită că oferă o stare de calm creierului și îi face pe oameni mai puțin defensivi și reactivi. De asemenea, te ajută să-l asculți mai bine pe cel care vorbește. Conflictele pornesc din neînțelegeri, din lucruri care au fost interpretate pentru că nu au fost înțelese corect, deci este foarte important să asculți cu atenție atunci când faci parte din conversație. 

Recunoaște-ți vina

Ego-ul își face apariția mai ales într-un conflict, așa că ar fi bine să îl lași de-o parte și să recunoști că ai greșit. De obicei, în conflicte, ambele părți implicate sunt vinovate. Dacă poți găsi un lucru pentru care crezi că ești responsabilă, cere iertare, iar de cele mai multe ori, cealaltă persoană va fi impresionată și se va simți obligată să facă același lucru.

Validează-l pe cel care vorbește

Într-un conflict, există două perspective foarte diferite. Doar pentru că perspectiva ta nu corespunde cu a celuilalt, nu înseamnă că a ta este cea corectă sau viceversa. Un exemplu de validare poate suna în felul următor: „Înțeleg că seara trecută nu aveai o stare prea bună și ai clacat”. Acest lucru nu scuză comportamentul, ci arată că încerci să-l înțelegi, în loc să-l pui într-o poziție defensivă.

Ia o pauză

În timpul unei conversații mai aprinse, o pauză vă poate ajuta să vă puneți ordine în gânduri și să evitați să spuneți lucruri pe care le-ați putea regreta. Atunci când reveniți la conversație, încearcă să exprimi ceea ce te nemulțumește într-o manieră care nu îl judecă pe celălalt și care nu-l provoacă să-ți răspundă pe un ton agresiv.

Gândește-te bine înainte să răspunzi

Dacă simți că te trec fiori de nervi și simți că o să spui absolut tot ce gândești, oprește-te înainte să faci o greșeală. Gândește-te la ceea ce vrei să spui iar apoi adresează-te într-un mod politicos, fără un ton ridicat sau gesturi nervoase.

Evaluează-ți sentimentele

Dacă tu ești cea căreia i se adresează nemulțumirile, încearcă să-ți dai seama ce anume te deranjează atât de tare. Simți că ești criticată constant și că nu ești suficientă, indiferent de ce ai face? Odată recunoscut acest lucru, gândește-te dacă este adevărat. Cel mai probabil, acel „mereu” sau „niciodată” nu este chiar adevărat.

Ascultă cu atenție pentru a rezolva conflictele

Este tentant să vrei să te descarci de tot ceea ce te preocupă, dar ascultatul este mult mai important. Când ești implicată într-un conflict, ascultă de două ori mai mult decât vorbești. Se spune că avem două urechi și o gură pentru că trebuie să petrecem mai mult timp ascultând, decât vorbind.

Citește și:
Lecții despre creșterea și educarea copiilor pe care le-am învățat de la Kate Middleton

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle