Celebritățile care au stabilit recorduri atunci când și-au creat conturi pe Instagram

Pe lângă faimă, celebritățile de mai jos se pot lăuda și cu recordurile pe care le-au stabilit după ce și-au făcut cont pe Instagram.

Sunt puține celebrități care încă nu sunt familiarizate cu social media. Pe măsură ce tot mai multe ajung să se alăture rețelelor de socializare, trebuie să recunoaștem că ne surprinde faptul că unele dintre ele au avut într-un timp foarte scurt numeroși urmăritori pe Instagram. Îți propunem să descoperi în continuare care sunt celebritățile care au reușit să stabilească astfel de recorduri:

Jennifer Aniston

Cu siguranță îți amintești momentul în care Jennifer Aniston și-a creat cont pe Instagram, iar prima imagine publicată de ea a stabilit un record care nu poate trece cu vederea atât de ușor. În octombrie 2019, actrița și-a făcut debutul pe Instagram cu o fotografie în care apare alături de colegii ei din serialul Friends: Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matthew Perry, Matt LeBlanc și David Schwimmer. Imaginea a fost însoțită de descrierea: „Acum suntem prieteni și pe Instagram. Bună, Instagram!”. În 5 ore și 16 minute, Aniston avea 1 milion de urmăritori. Actrița era destul de reticentă în trecut cu privire la rețelele de socializare, însă între timp și-a schimbat părerea, ceea ce nu poate decât să ne bucure. 

Prințul Harry și Meghan Markle

În aprilie 2019, Prințul Harry și Meghan Markle și-au făcut propriul cont de Instagram, @SussexRoyal, ca urmare a separării de Kensington Palace. La vremea respectivă, au publicat o serie de imagini cu ei în timpul unui îndatoriri regale. Așa cum probabil era de așteptat, Cartea Recordurilor a anunțat atunci că Prințul Harry și Meghan Markle au depășit recordul anterior privind contul de Instagram care a strâns cel mai repede 1 milion de urmăritori, mai precis în 5 ore și 45 de minute. Admiratorii cuplului regal au avut ocazia să vadă până în martie 2020, când și-au închis contul, o parte din activitățile lor. 

Prințul William și Kate Middleton

În luna mai a anului 2021, contul regal de Instagram @kensingtonroyal s-a schimbat în @dukeandduchessofcambridge, astfel că a devenit contul Ducilor de Cambridge. Nu se știe exact în cât timp au reușit să strângă 1 milion de urmăritori Prințul William și Kate Middleton, însă cert este că sunt activi și împărtășesc o mulțime de fotografii cu ei din timpul activităților pe care le desfășoară ca membri ai familiei regale. 

Jay-Z

Beyoncé nu urmărea pe nimeni pe Instagram, până când soțul ei, Jay-Z, și-a făcut cont. Rapper-ul a luat pe toată lumea prin surprindere cu această decizie, având în vedere cât de discret este cu viața sa. Însă, a avut și un motiv. Jay-Z și-a creat contul pentru a promova filmul Netflix The Harder They Fall. Rapper-ul este producătorul peliculei, așa că s-a alăturat platformei de socializare pentru a promova acest film din distribuția căruia fac parte Regina King, Edi Gathegi, Idris Elba și Jonathan Majors. În 5 ore, Jay-Z avea 1 milion de urmăritori. Din nefericire pentru fanii lui, și-a șters contul de Instagram după 24 de ore de când l-a creat. 

Rupert Grint

Rupert Grint, starul din Harry Potter, este foarte rezervat când vine vorba de viața sa personală, așa că a fost o surpriză să aflăm în luna noiembrie a anului 2020 că și-a creat cont pe Instagram. În 4 ore și 1 minut, actorul avea 1 milion de urmăritori. Prima imagine publicată de el a fost cu fiica lui, ocazie prin care i-a dezvăluit și numele. „Hei Instagram… 10 ani mai târziu, dar sunt aici. Vreau să v-o prezint pe Wednesday G. Grint. Aveți grijă de voi, Rupert”, a fost mesajul transmis de Rupert Grint pe Instagram.

Angelina Jolie

Angelina Jolie ne-a surprins plăcut în august 2021 când și-a făcut cont pe Instagram. Actrița a ales ca prin intermediul primei postări de pe Instagram să crească gradul de conștientizare cu privire la situația din Afganistan, unde talibanii au preluat din nou puterea în urma retragerii trupelor americane. Ea a împărtășit o scrisoare a unei adolescente din Afganistan. „Mi-am făcut cont pe Instagram pentru a împărtăși poveștile lor și vocile celor de pe tot globul care luptă pentru drepturile fundamentale ale omului.” În trei ore, actrița a reușit să aibă peste 2 milioane de urmăritori. Jolie și-a propus să abordeze pe Instagram subiecte precum defrișarea globală, violența de gen și drepturile copilului.

David Beckham

În 2015, David Beckham și-a creat cont pe Instagram. Fostul jucător de fotbal a publicat atunci un selfie din pat, alături de mesajul: „Bună dimineața! Este minunat să fiu în sfârșit pe Instagram, a trecut mult timp, dar abia aștept să încep să împărtășesc toate momentele mele speciale cu voi.” În 24 de ore, Beckham a reușit să strângă 1 milion de urmăritori. 

Papa Francisc

Contul Papei Francisc a fost creat în anul 2016, iar primul mesaj pe care l-a împărtășit a fost „Rugați-vă pentru mine” scris în 9 limbi diferite. A ajuns la 1 milion de urmăritori în mai puțin de 12 ore. 

David Attenborough

Cunoscutul naturalist britanic David Attenborough și-a făcut cont pe Instagram în septembrie 2020 și a strâns 1 milion de urmăritori în 4 ore 44 de minute. S-a alăturat platformei de socializare ca parte a unei campanii de conștientizare cu privire la schimbările climatice. Recordul deținut de David Attenborough a fost depășit de cel înregistrat de Jennifer Aniston. 

Kang Daniel

Starul K-Pop Kang Daniel și-a creat contul de Instagram în 2019, de Anul Nou, cu o postare care a fost însoțită de mesajul: „Bună ziua.” În 11 ore și 36 de ore, el a reușit să aibă 1 milion de urmăritori. 

Citește și:
Celebritățile care au răspuns perfect atunci când au fost criticate sau jignite

Foto: Profimedia, Hepta, Instagram, Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle