Ai avut un partener narcisist? Răni emoționale cu care vii într-o nouă relație de cuplu

Relațiile de cuplu trecute influențează modul în care le vei gestiona pe cele viitoare. Iar dacă ai avut un partener narcisist cu atât ți-ar putea fi mai dificil.

Ai avut un partener narcisist? Răni emoționale cu care vii într-o nouă relație de cuplu

La început un partener narcisist pare a fi un vis frumos devenit realitate. Te bombardează cu tot felul de dovezi de afecțiune, este carismatic, seducător, te uluiește pe tine și cei din jur. Apoi fundalul roz capătă nuanțe intense de gri și de negru. Este interesat numai de el, îți ignoră nevoile, dorește să fie pus pe un piedestal și adorat în timp ce nu oferă mai nimic. Nu dorește să fie solicitat în nicio problemă, dacă ai nevoie de ajutor și afecțiune ești incapabilă și dependentă. Îți folosește propriile cuvinte împotriva ta și te manipulează în folosul său. De multe ori nici nu mai știi dacă realitatea este așa cum o percepi tu, sau are dreptate când spune că ești extrem de exagerată sau ți s-a parut. Practic ești supusă constant și sistematic unui abuz emoțional care te va impacta teribil în următoarele povești de iubire.

Ești foarte precaută

Având în vedere jocurile mentale extreme, neglijarea, nici nu e de mirare că ești extrem de precaută și bănuitoare când cunoști pe cineva sau ai început de curând o relație de cuplu. Îți este foarte teamă să nu fii din nou rănită așa că încrederea în oameni a fost în mare măsură spulberată.

Păstrezi distanța

Cum ai putea să suferi dacă ții oamenii la distanță? Șansele sunt mici, corect. Dar și șansele să trăiești o relație de cuplu în care să te simți iubită, apreciată și în siguranță. Această distanță se referă atât la potențialii parteneri de cuplu, cât și la eventuale noi relații de prietenie.

Nu mai știi ce este iubirea

E cu atât mai dureros și traumatizant dacă partenerul narcisist a fost prima ta relație serioasă, prima iubire. De la el ai învățat că dragostea înseamnă dovezi copleșitoare mixate cu multă suferință, pedepse emoționale. Așa că atunci când întâlnești un bărbat care nu se circumscrie acestui tipar nu știi să te porți, te îndoiești de el, ba chiar e posibil să îl respingi. Tu fiind obișnuită cu relația aceea toxică ce de altfel îți reamintește de interacțiunile din copilărie, cu mama sau tatăl tău. Evident îți este extrem de greu să te deschizi și poate chiar nici nu mai crezi în iubire, că vei putea vreodată să fii fericită în cuplu.

Trăiești cu drobul de sare deasupra capului

Dacă partenerul narcisist te-a obișnuit cu șocurile emoționale și surprizele neplăcute, atunci când ești într-o nouă relație de cuplu cumva te afli mereu în expectativă să se întâmple ceva rău. Doar așa ai trăit o bună bucată de timp și te aștepți din moment în moment ca celălalt să își dea arama pe față. În acest context ești în căutarea greșelilor, defectelor. Ești foarte nesigură, bănuitoare, ceea ce duce implicit la nevoia de control și conflicte. În maniera asta, fără să vrei, îți sabotezi relația, sau încerci să găsești motive pentru care să te desparți. Sau nu ai puterea și motivele decisive ca să te rupi, și aștepți greșeala fatală pentru relație.

Citește și:
Cum să te comporți în relație când iubitul tău are un copil

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle