Sunteți la început de relație? 5 lucruri care îți arată că e un bărbat de încredere

Nu îl cunoști suficient și ai nevoie să-ți dai seama dacă este un bărbat de încredere sau nu. Iată câțiva indicatori care nu dau greș.

Sunteți la început de relație? 5 lucruri care îți arată că e un bărbat de încredere

Ați început să vă vedeți de puțină vreme. Poate inițial ați discutat mai mult online, apoi ați trecut la întâlniri în viața reală. Nu aveți prieteni comuni cărora să le ceri referințe, nu că asta ar ajuta prea mult, întrucât oamenii se pot raporta diferit în cuplu față de relația cu prietenii. Vrei să știi dacă te poți baza pe el, dacă este un bărbat de încredere. Cum se leagă apoi lucrurile între voi depinde de chimie, lucruri în comun etc. Institutul Gottman punctează câteva criterii precise care construiesc încrederea.

Onestitatea

Nu minte legat de cine este, ce face, nu și-a creat o imagine falsă. Mai ales dacă v-ați cunoscut online poți avea surprize. Oamenii mint în descrierea pe care o anexează contului de dating online, iar când vă vedeți prima dată față în față să descoperi multe incongruențe. Sau povestea dintre voi s-a legat în oraș, la o terasă, la mare? Fii atentă la coerența lucrurilor povestite și nu îi găsi scuze dacă îl prinzi cu minciuna.

Transparența

Îți dă voie să îl cunoști. Nu îl deranjează să fie ca o carte deschisă pe care o descoperi pagină cu pagină. Nu are nimic de ascuns, nici nu vrea să fie cine nu este de fapt. Nu are o agendă secundară și te lasă să pătrunzi în universul său prin povestiri dar și întâlniri reale cu prieteni sau cunoștințe de-ale sale.

Un bărbat de încredere îți arată că te poți baza pe el

Ai nevoie de ajutor cu ceva? Este disponibil. Nu anulează întâlniri în ultima clipă, iar dacă a promis ceva duce lucrul respectiv până la bun sfârșit. Se întâmplă ceva neprevăzut? Regretul este autentic și nu are o problemă în a-și cere scuze.

Acțiunile sale sunt etice

Fiecare persoană are un set de valori și principii după care se ghidează în viață. În cazul unora teoria nu se potrivește cu practica, sau își spun din start perspectiva. Indiferent cât îl placi, poți realiza că din punctul acesta de vedere sunteți total diferiți. Atunci este cazul să reevaluezi povestea dintre voi, ba chiar să o închei, întrucât pilonul de bază al oricărei relații este reprezentat de valori.

Un bărbat de încredere face alianță cu tine

Sau mai simplu spus e de partea ta și îți păzește spatele. Nu discutăm de dovezi extraordinare, mai ales la început de relație. Dar să observi că face echipă cu tine, este preocupat și de lucrurile care contează pentru tine, nu acționează doar pentru propriul său interes.

Citește și:
Partenerul nu te tratează cu respect? Învață să reacționezi corect ca să nu distrugeți relația

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle