8 MARTIE NU ESTE ZIUA MAMEI! De ce alegem să celebrăm o sărbătoare contrafăcută?

8 martie nu este ziua mamei. Totuși, și anul acesta cei mai mulți români, de la vedete la politicieni și la aproape fiecare dintre noi, am ales să celebrăm o sărbătoare care a fost falsificată și să îi ignorăm adevărata semnificație, împreună cu problemele cu care se confruntă femeile din România.

Ioana Ulmeanu Editorial de Ioana Ulmeanu

8 martie nu este ziua mamei! Nu pot spune suficient de mult lucrul acesta și îmi vine să îl spun cu atât mai tare cu cât am văzut încă o dată, ieri, festivismul sforăitor cu care au fost celebrate femeile din România și cu care au fost ignorate aproape total, încă o dată, adevăratele lor probleme. Adevăratele noastre probleme.

Să mă explic. Cred că în acest moment știm, de bine, de rău, aproape toate, care este faza cu această zi. 8 martie nu este ziua mamei, e ziua femeii. Așa a fost de când a început totul – și totul a început de la câștigarea dreptului la muncă și/sau la vot. Sunt lucruri esențiale pentru devenirea noastră socială, sunt câștiguri pentru care femeile din toată lumea au muncit și au sacrificat destule. Sunt, în același timp, chiar lucrurile pe care alegem să le ignorăm sau pe care le luăm de-a gata, preferând o sărbătoare călduță și dulceagă, care miroase a frezii sau zambile sau mai știu eu ce alte flori sunt oferite la grămadă în mod real sau virtual tuturor colegelor, mamelor, iubitelor. Fără să ne mai gândim o clipă la responsabilitatea noastră de a continua o luptă pentru drepturi care nu este nicicând terminată – în mare parte și pentru că niște drepturi, odată câștigate, nu sunt garantate pe vecie.

Doar că, în loc să vorbim despre aceste lucruri – și voi arăta mai jos că avem despre ce să vorbim, ba chiar sunt atât de multe lucruri încât este greu să știm de unde să începem – românii și româncele, cu mic, cu mare, de la vedete la politicieni și până la instituții și cetățeni simpli, au ales calea îndelung bătută a sărbătorii găunoase. Dar vedeți în galerie despre ce este vorba.

Pe de o parte, faptul că unele celebrități aleg să își serbeze mamele e înduioșător. E foarte frumos că o fac, iar eu nu sunt aici să le trag de mânecă. Și mamele noastre sunt femei și merită să fie serbate zi de zi, nu aceasta este problema. De fapt, aici nici măcar nu este o problemă – poate doar aceea că am crescut în același regim care ne-a mințit pe toți că 8 martie este o zi în care ursuleții de pluș și lalelele sunt mai importante decât drepturile reproductive, salarizarea egală, practic, toate valorile feminismului: egalitatea economică, politică și socială între sexe. Toți am crescut cu această impresie pentru că asta ni s-a servit dintotdeauna. Acum, că alegem în continuare să credem aceleași baliverne e o chestiune ce ține de o anumită naivitate, dar nu cred că e una neapărat nocivă.

Dacă ai răsfoit galeria, știi deja că nu toată lumea a ignorat faptul că 8 martie nu este ziua mamei, ci ziua femeii. Unele dintre personajele pe care le-am dat drept exemplu (și sper să nu le deranjeze lucrul acesta, căci nu acesta este scopul) au vorbit despre adevărata semnificație a zilei. Loredana, spre exemplu, a ales o postare ironică, light, din care fiecare poate înțelege ce vrea.

„Sunt femeia ta, în final adoptată legal,
Tu m-ai așezat pe un piedestal și acolo m-ai lăsat,
Să te poți uita sub fusta mea legal, legal!”

Și Inna a ales să marcheze varianta „internațională” și mai realistă a sărbătorii. Și tot căutând astfel de declarații, am găsit o mostră de implicare (sau cel puțin opinie mai interesantă) față de semnificația zilei și la Carla’s Dreams. „8 martie este o sărbătoare misogină”, a declarat solistul. „Think about it. Ce sărbătorim? Slăbiciunea femeii? Sărbătorim noi, cei mari și puternici, și le dăm și lor o zi.”

Cu totul altfel stau treburile când vine vorba despre politicieni și instituții. Să vezi că Liviu Dragnea spune că le este recunoscător doamnelor și domnișoarelor – același Liviu Dragnea care propune un fel de cote de gen, în vreme ce îi tolerează în partid pe membri notoriu misogini precum Șerban Nicolae și Nicolae Bacalbașa – șterge rapid izul de flori de primăvară și îl înlocuiește cu o duhoare de nesuportat.

La fel se întâmplă și în cazul Poliției – o instituție care ar trebui să protejeze femeile, dar care prea des este acuzată nu doar că nu își îndeplinește această sarcină, ba și, prin suprapunerea feluritelor tipuri de prejudecăți, abuzuri șamd, participă la oprimarea lor. Dar le oferă mărțișoare în trafic două zile pe an.

Întâmplarea face ca, în acest an, și pe 1 și pe 8 martie, femei să fie înjunghiate în România. Despre victima de pe 1 martie am aflat între timp că depusese în patru rânduri plângeri la Poliție. Despre cea de ieri știm DOAR că a fost lăsată de ambulanță în stradă, în vreme ce agresorul, care încercase să se sinucidă și era, și el, rănit, a fost dus la spital. Ea a refuzat, din informațiile pe care le avem până acum, să intre în aceeași mașină cu el. Ce curios!

Despre astfel de lucruri – iar în ultima vreme s-au tot întâmplat astfel de lucruri, și au fost și destul de mediatizate – vorbește protestul feminist care a avut loc ieri în fața Ministerului Afacerilor Interne (condus de o femeie, deși nu știu în ce măsură contează detaliul acesta). Participantele la protest au cerut Ministerului adoptarea urgentă a unor proceduri pentru implementarea și supravegherea ordinelor de protecție, astfel încât femeile să nu mai moară cu o hârtie în poșetă pe care sunt doar scrise cuvintele „ordin de protecție”, sesiuni de formare a polițiștilor ca să poată interacționa firesc cu victimele, evaluarea psihologică a polițiștilor, formarea unor echipe mixte care să instrumenteze cazurile de violență sexuală și domestică și posibilitatea ca polițiștii să fie reclamați atunci când comportamentul față de victime nu este adecvat.

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle